Proiect de peste 70 milioane euro pentru reţeaua de apă din Valea Jiului

Patru din cele 15 proiecte puse pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Hunedoara au fost destinate SC Apa Serv Valea Jiului SA, firmă care se pregăteşte să tragă peste 70 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile din Valea Jiului.

 

Discuţiile s-au purtat în şedinţa de vineri, 26 august 2016, a Consiliului Judeţean Hunedoara. „Pe proiectul POS Mediu 2007-2014, pentru Apa Serv Valea Jiului a fost aprobat raportul final. Asta înseamnă că s-a încheiat acest proiect. Proiectul a fost de 40 de milioane de euro. La încheierea proiectului s-au consumat 26 de milioane de euro”, a explicat Costel Avram, directorul Apa Serv. Diferenţa mare dintre cele două sume e dată de faptul că licitatorii au coborât ofertele mult sub preţul estimat. O mică parte din bani a fost pierdută pentru că unele primării au turnat asfalt cu fonduri europene şi drumul nu mai putea fi spart pentru lucrări la reţeaua de apă. (Infrastructura nu poate fi „deranjată” cinci ani, potrivit normelor UE.)

 

Încă un proiect cu finanţare europeană

 

Directorul Apa Serv i-a informat pe aleşii judeţului că vrea să continue lucrările de modernizare a reţelelor de apă. „Pe partea a doua a proiectului suntem societatea care săptămâna viitoare va depune aplicaţia de finanţare la Bruxelles şi suntem prima societate din România care va accede fonduri pe POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare, n.red.). Proiectul total este de 71.429.872 euro, fără TVA. El este împărţit pe toate UAT-urile din Valea Jiului şi Consiliul Judeţean. (…) Când aplicaţia de finanţare a plecat la Bruxelles, putem da drumul la primele patru licitaţii: supervizare şi lucrări pe Lupeni şi Uricani. Este normal să începem cu Lupeniul şi Uricaniul pentru că aici pe prima parte a proiectului nu s-a făcut nicio lucrare. Anul viitor vom începe şi cu celelalte oraşe ale Văii Jiului”, a mai spus Costel Avram. „De asemenea directori am avea nevoie în multe societăţi din judeţul Hunedoara să facă treabă, să se ocupe să atragă fonduri europene şi să nu stea cu mâna întinsă la fonduri bugetare. Eu sper ca toate investiţiile pe care le va face Apa Serv să nu ducă la creşterea preţului apei în Valea Jiului”, a comentat Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR