Prime de zeci de mii de lei mascate în „acţiuni” de 8 Martie

Şi-au umflat muşchii în şedinţa de consiliu, cu riscul de a trece peste prevederile legale, în susţinerea unui proiect pe care chiar ei l-au iniţiat. Este vorba despre consilierii PSD din Petrila, ajutaţi de încă vreo doi independenţi, care au decis să aloce peste 20.000 de lei de Ziua Femeii, deşi li s-a explicat că nu sunt bani şi, în plus, acordarea de prime nu este legală.

cl.petrilaConsilierii locali PSD din Petrila, ajutaţi de încă vreo doi aleşi ce se declară independenţi (Florin Ţurcaş şi Doru Ghiura) au suplimentat ordinea de zi a ultimei şedinţe de consiliu cu un proiect iniţiat chiar de ei privind alocarea sumei de 24.300 de lei pentru organizarea unelor manifesători de 8 Martie. Manifestări ce nu erau detaliate dar care ar fi mascat, în realitate, acordarea de prime către angajatele din administraţia publică. Că au grijă de colegele lor nu este nimic rău, problema însă constă în faptul că bugetul este sărac, iar plata unro adaosuri salare, fie ele şi de Ziua Femeii, nue ste lagă. Acest lucru a încercat să-l explice aleşilor de al PSD atât secretarul Primăriei, Toma Vărgatu, dar şi reprezentantul serviciului Impozite şi Taxe, prezent de asemenea la şedinţă, care le-au spus aleşilor că nu sutn bani prinşi în buget. Degeaba, însă, pentru că a urmat o demonstraţie a „muşchilor”, a demonstrării majorităţii din Consiliul Local, iar proiectul a trecut, chiar dacă nu avea avizele absolut necesare din partea comisiilor de specialitate şi nu îndeplinea condiţiile de legalitate. Iar iniţiatorii proiectului au găsit, dintr-un condei, şi fondurile necesare plăţii mascate a primelor şi au decis să ia bani de la Capitolul Cultură – religie, de la cabinetele medicale şi de la Asisistenţă socială.

 

Îi doare în cot de sărmani şi bătrâni

 

Unde oricum sunt nevoi mult mai marid ecât poate bugetul sărac al Petrilei săa sigure. De fapt, în aceeaşi şedinţă de consiliu, s-a vorbit despre faptul că banii ce pot fi asiguraţi unor ONG-uri care se ocupă de asistenţa socială sunt extrem de puţini. Astfel,au fost alocaţi fix 10.000 de lei pentru trei organizaţii acre şi-au făcut un scop din a ajuta sărmanii şi bătrânii. Astfel, pentru Casa Pollicino, care are în îngrijire 6 copii, s-a alocat suma de 2.500 de lei, la fel şi pentru Organizaţia Caritas – care îngrijeşte 6 bătrâni, în timp ce „Salvaţi Copiii” a primit doar 5.000 de lei în condiţiile în acre zilnic voluntarii de aici se ocupă de 180 de copii. Promisiunea a fost că la rectificarea bugetară din vara acestui an se vor mai căuta fonduri pentru suplimentarea acestor sume, numai că, între timp, aleşii de la PSD au decis să mai şi ia din bruma de bani de la Capitolul Asistenţă Socială, oricum neîndestulătoare.

De precizat că proiectul ar putea să aibă efect de bumerang pentru consilierii care l-au iniţiat şi susţinut, mai ales că nu ar fi pentru prima dată când Prefectura Hunedoara denunţă problemele de legalitate ale unor hotărâri adoptate de CL Petrila.

 

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Prime de zeci de mii de lei mascate în „acţiuni” de 8 Martie

  1. din deva

    alo DNA , fa curatenie in ce se intampla si s-a intamplat in Deva cu aceste organizatii de spalare a banilor in 2015 si in toti anii de dupa 1989. Cica prime de 8 martie!Deviza este:”cu Deva curata si Romania va fii mai curata!”

    Răspuns

Lasă un răspuns la din deva Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Exponatul lunii la muzeul din Deva se mută on-line. O piesă rară din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Numărul pacienților decedați în județul Hunedoara, care au fost diagnosticați cu Covid 19, a ajuns la 16         REAL TIME – SINE DIE! Judeţul Hunedoara, incapabil să testeze Covid – 19 cu două aparate în dotare         Starea de Urgență prelungită cu o lună în România         Viorel Demean, șeful ISU Hunedoara, a fost externat din spital         Scrisoare deschisă Sindicatului Medicorul Honorem al medicilor de la Spitalul Județean din Deva         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 06 aprilie 2020         Tâlhărie în Călan         Coronavirus, situația la zi în 6 aprilie. Câte cazuri sunt în Hunedoara         A murit istoricul hunedorean Ioachim Lazăr         16 incendii de vegetație în județul Hunedoara         Al 15-lea deces al unui pacient în județul Hunedoara, infectat cu coronavirus         PARLAMENTUL UE. Noi măsuri financiare pentru combaterea pandemiei         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 05 aprilie 2020         Cadrele medicale din Hunedoara respiră ușurat. Rezultate negative la testele coronavirus         124 de persoane infectate cu coronavirus în Hunedoara         Accident grav pe un câmp din zona Orăștiei         Spargere la un magazin din Lupeni. Hoții au fost prinși în flagrant         Doamnă/domnule doctor, vă respect decizia! La război nu mergi fără pușcă         Amenzi pentru cei care nu poartă măști în Simeria