Politica, pe sistem GPS. UDMR își recalculează traseul

În urma deciziei radicale de a părăsi coaliția de guvernare, UDMR pregătește, în perioada următoare, o nouă strategie politică, prin care să răspundă provocării electorale stârnite după alegerile prezidențiale din turul doi, din 16 noiembrie. Potrivit liderului UDMR Hunedoara, europarlamentarul Iuliu Winkler, formațiunea dorește să facă o „recalculare a traseului politic”.

winkler

Iuliu Winkler a declarat că decizia de ieșire de la guvernare nu a fost luată cu ușurință și au existat discuții interne și chiar critici, dar ea ar avea ca perspectivă inclusiv analize atente ale scrutinului din 16 noiembrie, analize care să ducă la prezentarea, în fața electoratului, cu „un nou UDMR, care să asculte mai mult (electoratul, n.r.) și să vorbească mai puțin, care să înțeleagă ce se întâmplă”.

Referindu-se la județul Hunedoara, liderul UDMR a explicat faptul că, în ciuda existenței unei adevărate „șarade”, a unui „circ” legat de participarea la guvernare, chiar după retragere, pentru competențele profesionale punctuale, stabilite în teritoriu, nu trebuie să existe complicații politice.

„Avem un inspector școlar general adjunct în județul Hunedoara pe care cu siguranță dorim să-l păstrăm. Există o convenție, o discuție pe care președintele UDMR a avut-o cu prim-ministrul, conform căreia, ca și în dățile precedente, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar nominalizat de noi își va continua activitatea. Nici când UDMR a fost în opoziție, nu a părăsit funcția. Ca atare, și într-un județ în care există maghiari, în care există o mie de elevi maghiari, de la grădinițe până la bacalaureat, care învață în limba maternă în câteva secții, mi se pare logic ca o persoană din conducerea inspectoratului școlar să fie nominalizată de către noi. Altminteri, această persoană, și vorbesc despre Marta Mate, și-a câștigat postul prin competență profesională, cu concurs. Din câte știu, este apreciată unanim pentru munca pe care o desfășoară. Nu pentru elevii maghiari și învățământul cu predare în limba maghiară, ci pentru întreg sistemul de învățământ din județul Hunedoara. Deci nu văd niciun motiv și cred că la București s-a și semnat această înțelegere astăzi (15 decembrie 2014, n.r.), din câte cunosc, ca inspectorii noștri școlari general adjuncți, ca și cei pentru minorități să rămână în funcție.”, a precizat Iuliu Winkler.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara