PAŞALÂC ÎN PARADIS. Ciocoimea liberală vămuieşte Lunca Cernii de Jos (până sus)

O gaşcă grupată în jurul primarului liberal Liviţuc Lupulescu a pus stăpânire pe comuna Lunca Cernii de Jos, un paradis la scară mică. Controlează şi vămuiesc tot ce mişcă: păşunile, pădurea, banii comunali. Până şi coborâtul la oraş se face cu „binecuvântarea” primarului. Din trei în trei ani, Curtea de conturi descoperă o parte din furtişaguri. Dar nici asta nu-i mai sperie. Ba dimpotrivă, pungaşul dovedit a fost promovat să vegheze la respectarea legalităţii.

 

În comunele mici şi izolate oamenii sunt la mâna primarului care îi joacă pe degete cu grea gaşca lui. Primarul a devenit stăpânul absolut al ţinutului. Pe Liviţuc Lupulescu nici măcar nu-l deranjează statul de ciocoi. „Păi dacă am oameni care vor să facă ceva pe lângă mine sunt eu vinovat? Normal că aşa pare că stăpânesc toată comuna”, spune primarul liberal. „Oamenii” primarului colcăie peste tot. Soţia sa este şefă la urbanism, deşi n-are studii de specialitate, ginerele se ocupă de păduri şi de fondul de vânătoare, are oamenii lui pe utilajele primăriei (care lucrează moca pentru cine vrea primarul), iar păşunile comunale au ajuns la „cine trebuie”.

 

Furt din casieria primăriei

 

În octombrie anul trecut s-a dovedit că din casieria Primăriei dispăruseră peste 350 de milioane de lei vechi. Bani mulţi pentru o comună de munte care adună din taxe şi impozite cam 2,5 miliarde de lei vechi. Casierul Alin Opârlescu este cercetat penal pentru că „nu s-au consemnat în Registrul de casă toate încasările urmare ,,anulării” unor chitanţe la care exemplarul 1 a fost înmânat contribuabilului”. (Tehnica era cam aşa: casierul lua banii de la om, îi dădea chitanţă, după care o anula în chitanţierul lui şi băga banii în buzunar.) Primarul şi ai săi, la o scotoceală mai „prietenoasă” prin conturi, au diminuat „gaura” la 280 de milioane lei vechi.

 

Pungaşul a ajuns supervizor de lege

 

Stupefiant este că pungăşia s-a lăsat cu o promovare. Fostul casier prins că a băgat mâna în banii comunei a fost promovat pe post de secretar, adică persoana care are grijă să fie respectată legea.  „Secretarul este fostul casier. Nu pot să spun eu lucrul acesta (dacă a delapidat, n.red.) El a avut lipsă şi a depus banii. Până nu vin organele abilitate să-şi facă treaba, eu nu pot să spun lucru acesta”, spune primarul comunei. Acum, locuitorii din Lunca Cernii ar trebui să creadă că protejatul primarului a umblat de unul singur la borcanul cu smântână.

 

Navetă cu autobuzul Primăria şi plata „pe caiet”

 

La Primăria Lunca Cernii nici nu e greu să sifonezi banii oamenilor, în condiţiile în care paralele se învârt într-o zonă incontrolabilă. Firma Primăriei face transport public de persoane, fără să dea bilete de călătorie. Se cheamă transport ocazional, deşi este cât se poate de regulat. Autobuzul face curse tur-retur la Hunedoara de trei ori pe săptămână: luni, miercuri şi vineri. „Avem o societate formată pentru aşa ceva cu licenţă şi tot ce trebuie. Facem transport public ocazional. Se taie chitanţa pe suma totală”, spune primarul. Dar nimeni nu poate verifica după fiecare cursă sumele decontate în raport cu pasagerii. Cine poate crede că nu se scurg bani din aceste „excursii”, când amploiaţii primăriei au băgat mâna şi în locuri securizate, de unde e greu de ciordit.

 

Podul de niciunde către nicăieri

 pod lunca cernii

Peisajele idilice de la Lunca Cernii sunt „torturate” de mâna întâiului gospodar al comunei, primarul Liviţuc Lupulescu, despre care o parte dintre săteni mai slobozi la gură spun că s-a ocupat de spoială, adică de lucrările alea din care ies bani buni, pare că ai făcut „treabă faină”, făţoasă, dar fără mare utilitate. Edificator este podul suspendat în mijlocul albiei, de niciunde către nicăieri, peste care doar banii comunităţii trec „gârlă”…

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “PAŞALÂC ÎN PARADIS. Ciocoimea liberală vămuieşte Lunca Cernii de Jos (până sus)

  1. Zona Zoster

    La Petrila lucrurile sunt la nivel mai inalt decat la Lunca Cernii.In Lunca Jiului o gasca in frunte cu penalul comunisto-liberal Paducel tepuiesc TOT.Flamanzii din institutii sunt recompensati pentru nesimtire.Secretarul primariei si el provenit din cadre,cu multa influenta la parchet si judecatorie,gireaza ilegalitatile gastii.Plangerile penale zac in sertarele Militiei Petrila de ani buni.Comunismul n,a murit,lucreaza nestingherit.Poporul e habauc si voteaza asemenea nemernici.

    Răspuns
  2. Grigore

    Aveti dreptate. Numai ca asa e peste tot. Iar asta, in judetul nostru fara locuri de munca si fara perspectiva, e o tragedie. Nu mai ai loc de nemotenii, fini, nasi, afini, amante si foste amante, nicaieri. Sau de finantatorii “potentatilor” locali si ai nemoteniilor astora. Sa nu credeti ca vreun primar face altfel. Parca da de la el si face favoruri cand catadicseste sa aplice legea privind drepturile oamenilor care l-au votat. Si nici nu se sfieste vreunul de amenintari pe fata – “..lasa ca vii tu la mine pentru ajutor de lemne..” etc.. Prost e ca ajung sa ne deranjeze lucrurile astea numai cand e vorba de alesii altora. Ai nostri-s mai buni, nu? Ne ingroapa lehamitea si degradarea azi-maine, dar tot ca oile o sa votam. Sper ca voi sa nu va opriti din scris dupa alegeri. Ca subiecte din astea vor fi, garla.

    Răspuns

Lasă un răspuns la Zona Zoster Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani         LA PETROȘANI. Un șofer beat a lovit două mașini         Parcul Corvin, simbolul neglijat al Hunedoarei         DN 68 A, șoseaua dezastruoasă care dublează „autostrada – muzeu”