Parlament. De ce deputatul Carmen Hărău nu a votat superimunitatea?

Într-un interviu acordat ZHD, deputatul Carmen Hărău explică de ce nu a participat la şedinţa parlamentară în care s-au votat controversatele modificări ale Codului Penal.

MAIN Interviu Carmen HarauRep.: Sunteţi percepută ca o persoană curajoasă, cu atitudine fermă. Cum de aţi absentat, în Cameră, la o astfel de şedinţă furtunoasă? A fost o întâmplare, un accident, o atitudine voluntară…?

C.H.: Din punctul meu de vedere, sper să putem vorbi despre împrejurarea care m-a determinat să nu particip la şedinţă ca despre un accident. Nu s-a mai întâmplat, într-un an de când mă aflu eu în Camera Deputaţilor, să nu primim ordinea de zi cu proiectele de lege care se discută cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea şedinţei. A fost, în mod cert, un accident, o situaţie care i-a scăpat de sub control domnului preşedinte Zgonea, care este, în general, foarte grijuliu şi foarte strict când este vorba despre respectarea regulamentului. Eu nu fac politică ”pe-un genunche”. Nu votez decât după ce mă documentez temeinic, pentru a putea să-mi asum răspunderea atitudinii mele faţă de hunedoreni. Cum puteam să mă documentez când, texte de lege de o asemenea importanţă, la ora 12 a.m. înca nu erau făcute publice, iar votul se cerea la ora 14 a.m.?!

Rep.: Nu aţi fi putut să votaţi cu abţinere? De ce aţi preferat să absentaţi?

C.H.: În opinia mea, votând “abţinere” transmiţi mesajul că eşti indecis, dar eşti în cunoştinţă de cauză… Ori, cu situaţia care s-a creat, mesajul de transmis era acela că pretindem asigurarea condiţiilor de informare a deputaţilor prevăzute de regulament. Dealtfel, cca. 30 de colegi liberali şi cca. 50 de colegi din PSD au adoptat aceeaşi atitudine. În plus faţă de aceasta, deşi nu eram în cea mai bună formă fizică, (gerul care s-a instalat creează probleme tuturor) am folosit timpul pentru a lămuri câteva probleme de pe agenda hunedorenilor, care nu m-au ales cu 72 %  ca să votez “în orb” sau ca să pierd timpul.

Rep.: Ce părere aveţi despre colegii care au acceptat să voteze “în orb”?

C.H.: Mă bucur că mi-aţi pus această întrebare, deoarece, şi de astă dată, se denaturează un fenomen care ar trebui tratat mai nuanţat. Sunt de acord că am şi colegi care sunt dispuşi să se transforme într-o “masă de manevră” şi care trebuie să înţeleagă că această atitudine este falimentară pentru ei, pentru profesia de parlamentar şi pentru ţară. Dar vă asigur că ei sunt o minoritate. Cei mai mulţi încearcă să-şi îndeplinească onest mandatul. Capcana în care mulţi dintre ei au căzut votând modificările din Codul Penal la capitolul “şi altele”, act normativ înaintat pentru vot de către Comisia Juridică, este greu de evitat dacă nu soliciţi opinii ale unor experţi neangajaţi politic. Eu aşa procedez, pentru legislaţia care îmi depăşeşte expertiza personală. Dar pentru documentare de acest nivel, vă asigur că nu este suficientă taxa forfetară.

Rep.: Aţi avut timp să faceţi o documentare pe această temă? Ce concluzii aveţi?

C.H.: Raportul de expertiză din partea specialiştilor cu care lucrez nu l-am primit încă. Opinia lor parţială este, însă, că reacţia preşedintelui Băsescu, care are talentul să inflameze şi colaboratorii externi, este disproporţionată. Oricum, din iniţiativa liberală, modificările de la Codul Penal se vor discuta temeinic şi transparent, lipsa acestei dezbateri fiind, practic, o greşeală gravă a noastră, speculată în modul său caracteristic de preşedintele Băsescu.

Comentarii FB

comentarii




7 Răspunsuri la “Parlament. De ce deputatul Carmen Hărău nu a votat superimunitatea?

  1. Cornel Pacoste

    Este o mincinoasa. Nu a putut vota in cunostint[ de cauza pentruca proiectul respectiv a venit fara raport si doar cu numarul, fara titlu.

    Răspuns
  2. Maria C.

    Acesta este doar inceputul marlaniilor.Cine se scuza se acuza.Alta Marie cu alta palarie ,dar cu aceleasi obiceiuri nefaste , pentru (multzimea simpla).Ipocrizia , ipocriti lor !

    Răspuns
  3. Dan Radu Nerusinatu

    Nu trebuia sa absentati ! Trebuia ca in acel moment sa mergeti la tribuna , sa denuntati manevra politica , sa rupeti hainele de pe dumneavoastra sa va bage careva in seama ! Acuma , apa de ploaie ! Ati trecut pa lista neagra !

    Răspuns
  4. motu

    D-na C.HARAU nu este deloc o persoana curajoasa!Daca ar fi fost curajoasa,cu opinii si cu coloana vertebrala,ar fi participat la vot si ar fi votat impotriva ,ASA CUM A FACUT DL.DEPUTAT MIRCIA MUNTEAN,pe care voi marii ziaristi de la acest ziar il improscati mereu cu noroi la comanda politica!

    Răspuns

Lasă un răspuns la Maria C. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav pe DN 76. BMW făcut praf de un autotren         Peste 250.000 de arbori au fost retezați de pe malul Lacului Gura Apelor, în Retezat         Hoț de portofele prins de polițiști         SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG