Parcul Industrial de la Călan, finalizat în august 2014

iovanesc 1Lucrările la Parcul Industrial de la Călan vor fi gata în luna august 2014. Declarația a fost făcută de către primarul orașului Călan, Filip Adrian Iovănesc, în cadrul emisiunii „Hunedoara în 50 de minute”, la Hunedoara TV. Până să ajungă să realizeze acest proiect, Primăria orașului Călan a avut nevoie de 5 ani să rezolve problemele legate de terenurile pe care e ridicat Parcul. A mai durat 2 ani până când au fost parcurse toate etapele legate de obținerea fondurilor europene, iar lucrările au început la mijlocul anului 2012.

Investiția este una dintre cele mai mari de acest fel din România. Parcul va avea o suprafață de 40 de hectare, unde s-ar putea înființa în următorii ani câteva sute de locuri de muncă. Banii pentru lucrări provin din fonduri europene, locale și județene. Estimată inițial la 88 de milioane de lei, lucrarea a fost adjudecată la trei sferturi din suma inițială. Pentru că s-au făcut economii, lucrările suplimentare de ecologizare vor putea fi efectuate din banii obținuți inițial pentru valoarea totală a proiectului. Iovănesc spune că licitația pentru efectuarea ecologizărilor va avea loc până la sfârșitul acestui an. „Pentru că lucrarea a fost adjudecată la un preț mai mic decât cel stabilit inițial, am făcut economii. S-a stabilit însă că este nevoie de efectuarea de lucrări de ecologizare suplimentare, motiv pentru care până la finele lui 2014 va fi organizată o licitație. Se lucrează la documentație, iar valoarea estimată este de aproximativ 600.000 de euro”, a afirmat Iovănesc. Potrivit lui Iovănesc, autoritățile locale poartă deja discuții cu doi potențiali investitori, unul din Marea Britanie și altul din Belgia.

Pe de altă parte, primarul orașului Călan a declarat că autoritățile locale lucrează la un alt proiect care vizează ecologizarea și punerea în valoare a încă 17 hectare de terenuri ce au aparținut fostei platforme industriale.

 

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Parcul Industrial de la Călan, finalizat în august 2014

  1. cristian

    era si timpul sa faca si primarul orasului Calan ceva pentru orasul pe care il conduce de atatia ani.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui cristian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului