PALATUL VICTORIA. Cine sunt miniștrii Guvernului Orban

Guvernul PNL a trecut cu 240 de voturi. Pentru învestirea Guvernului era nevoie de 233 de voturi. Votul a fost secret, exprimat prin bile. Guvernul Orban a beneficiat de votul mai multor parlamentari PSD și Pro România, care au sfidat ordinele de partid, dar și de votul unor independenți.

 

 

Vă prezentăm mai jos câteva informații despre noii locatari ai Palatului Victoria, cei 16 „nepătați” despre care președintele PNL Ludovic Orban spunea că sunt IMPECABILI din punct de vedere moral și profesional.

  1. Raluca Turcan – vicepremier

A fost președinte interimar al PNL înainte ca Ludovic Orban să fie ales în congres; are diplomă în rusă comercială de la Institutul Puskin din Moscova; licență în economie și masterat în comunicare; a făcut parte din echipa lui Theodor Stolojan, în perioada în care acesta era președinte al PNL.

  1. Lucian Bode – Ministerul Infrastructurii

Este la al treilea mandat de deputat; a fost ministru al Economiei în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu; a fost șeful sindicatului Electrica Zalău; are 44 de ani, este din judeţul Sălaj şi a absolvit Facultatea de Electrotehnică și Informaticăîn cadrul Universităţii din Oradea în 1998.

  1. Victor Costache – Sănătate

Este medic specializat în chirurgie cardiovasculară;  a lucrat 12 ani în Franța și este membru al Colegiului Francez de Chirurgie cardiovasculară; în 2014 a reveni în România, la Sibiu;

  1. Nicolae Ciucă – Apărare

Militar de carieră, a condus Batalionul Scorpionii Roșii alături de care a participat la misiuni în Afganistan și Irak; este șeful Statului Major General din 2015; a fost motivul unui conflict între președintele Klaus Iohannis și ministrul Apărări, Gabriel Leș. Șeful statului i-a semnat decretul de prelungire a mandatului în fruntea Armatei în ciuda dorinței ministrului.

  1. Bogdan Aurescu – Afaceri Externe

A reprezentat România la Curtea Internațională de Justiție în procesul pentru Insula Șerpilor, proces pe care România l-a câștigat în 2009, primind 80% din suprafața de 9700 de km aflată în dispută; a fost negociator-șef al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă.

  1. Monica Anisie – Educație

Este președinte PNL Sector 2; profesoară de limba și literatura română la Colegiul Tudor Vianu din Capitală; fostă directoare a Direcției de Inspecție Școlară; surse din PNL susțin că soțul ei ar fi prieten bun cu Ludovic Orban;

  1. Violeta Alexandru – Muncă

Este președinte PNL București, impusă de Ludovic Orban, după ce filiala și-a anunțat susținerea pentru Rareș Bogdan; ministru delegat pentru dialog social în Guvernul Cioloș; fost consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu; fondatoarea Institutului pentru Politici Publice;

  1. Cătălin Predoiu – Justiție

A fost ministru al Justiției între 2008 – 2012; este avocat și cadru didactic la Facultatea de Drept; în mandatul său a fost adoptate Codul Penal și Codul de Procedură Penală;

  1. Florin Cîțu – Finanțe

A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii. De asemenea, în CV-ul său este trecută și activitatea la ING, unde a fost economist şef şi şef al departamentului pieţe financiare; susține reducerea taxelor pe muncă și a numărului de angajați de la stat; propune returnarea TVA în 24 de ore;

  1. Ion Ștefan – Ministerul Dezvoltării

Deputat la primul mandat; inginer electromecanic; are în declarația de avere o casă de 910 mp, a dat vina pe soție pentru dimensiunile construcției; a devenit cunoscut în Focșani ca patron al unei fabrici de mase plastice în care mai este încă asociat cu fratele său.

  1. Marcel Vela – Interne

A fost primarul orașului Caransebeș  – timp de 4 mandate. A primit ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Ofițer” în 2010; are o casă, un teren și puțin peste  100.000 de euro în conturi. În 2015 presa locală scria că ar fi fost prins la braconaj în pădurea din Săvârșin.

  1. Costel Alexe – Ministerul Mediului

Președintele PNL Iași, la al doilea mandat de deputat; doctor în geografie fizică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași;

  1. Adrian Oros – Agricultură

Doctor în medicină veterinară; fost director al Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj; este la primul mandat în Parlamentul României; preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Cluj; a fost membru PNȚCD;

  1. Ioan Boloș – Fonduri Europene

A fost secretar de stat la Transporturi; a condus Direcţia de Management al Proiectelor din Primăria Oradea, care a atras fonduri UE de 187 milioane euro; este absolvent de Teologie; nu e membru PNL.

  1. Virgil Popescu – Economie

Este vicepreședinte al Comisiei de Industrii; este inginer și doctor în management; a fost secretar de stat în Ministerul Economiei; în 2001 a fost reținut de I.P.J Mehedinți sub suspiciunea infracțiunii de înșelăciune și șantaj. Procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală;

  1. Bogdan Gheorghiu – Ministerul Culturii

Este deputat PNL; este absolvent de actorie; fost realizator de emisiuni radio – TV; a înființat două posturi regionale de televiziune;

  1. Ionuț Stroe – Tineret și Sport

Este din 2008 deputat în Parlamentul României; licențiat în drept și inginerie, masterat în finanțe; a fost director de programe la Autoritatea pentru Tineret; a fost purtător de cuvânt al PNL.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Proces cu miză uriașă: despăgubiri de două milioane de lei pentru pietrele de râu din drumul spre Sarmizegetusa Regia         RMN nou la spitalul din Hunedoara         Accident soldat cu patru răniți. Două mașini s-au ciocnit frontal         Pensionar înșelat de falși angajați de la Deratizare         Spaima bulevardelor din Hunedoara: un tânăr beat la volanul unui BMW a făcut praf mașina și și-a băgat prietenii în spital         Carduri europene de sănătate în duplicat pentru hunedoreni, din 7 februarie         APEL LA RAȚIUNE CU DEGETUL PE RANĂ. Poliţia de Patrimoniu dă în clocot         CU TRIMITERE LA VALEA JIULUI. Pactul Ecologic European, o mare provocare pentru România         Accident grav pe DN 76. BMW făcut praf de un autotren         Peste 250.000 de arbori au fost retezați de pe malul Lacului Gura Apelor, în Retezat         Hoț de portofele prins de polițiști         SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural