Mircea Moloț: „Între amintiri și viitor”

164

Preocuparea mea de a crește atractivitatea județului Hunedoara din punct de vedere turistic a fost una permanentă și constantă în timpul mandatelor mele de președinte al Consiliului Județean, susține Mircea Moloț, liderul ALDE Hunedoara.

„Împreună cu echipa care m-a sprijinit am demarat studiile de fezabilitate, proiectarea și execuția mai multor proiecte de investiții. Prima dată a trebuit să îmbunătățim infrastructura rutieră. Din acest motiv am reparat drumurile județene deja asfaltate și care începuseră să se deterioreze, apoi am depus eforturi pentru a facilita accesul în Ținutul Pădurenilor, o zonă tezaur, unde tradițiile poporului român sunt la ele acasă. Mărturie stau drumurile către Feregi și Lunca Cernii de jos.

Apoi, cu fonduri europene, am modernizat aducțiunea de apă Sântămăria Orlea – Deva, sistemul de alimentare cu apă și canalizare a fost o prioritate atât pentru creșterea calității vieții hunedorenilor, dar și pentru a se putea oferi servicii turistice la standarde de secol 21.

Când spun că nu trebuie să ratăm ocazia de a deveni gazdele turiștilor care vor să-și petreacă vacanțele în România vorbesc foarte serios și ar trebui să ne gândim cu toții la asta, mai ales cei din administrațiile publice, locale și/sau județeană.

Așa stând lucrurile, oamenii așteaptă de la noi, cei din domeniul public, să facem un pas serios, sincer și hotărât pe drumul renașterii turistice pentru ca ei să aibă încredere și să le facă pe următoarele”, arată Mircea Moloț, liderul ALDE Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Mircea Moloț: „Între amintiri și viitor”

  1. Nicolae

    De aceia judetul Hunedoara are ce mai slaba dezvoltare fata de judetele limitrofe , de aceia DEva si Hunedoara nu au descarcare de pe autostrada doar o intoarcere in drum de cascadorii rasului(plansului) la Soimus . (spre comparatie Sebesul cu 25 000 de locuitori are 3 descarcari ) si multe altele . Demagogie ieftina ! 🙁

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *