Mircea Moloţ a revenit la şefia ALDE Hunedoara şi încinge lupta pentru Consiliul Judeţean

La prima conferinţă de presă după numirea în funcţie de preşedinte interimar al filialei ALDE Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ spune că partidul va intra în alegerile locale cu candidaţi proprii şi îşi propune să obţină un scor de 10 la sută pentru viitorul Consiliu Judeţean

Fostul preşedinte al administraţiei judeţene a evitat să spună dacă va candida pentru şefia viitorului Consiliu Judeţean, dar crede că ALDE va lua cel puţin zece la sută din voturile de la CJ Hunedoara. Listele cu candidaţii ALDE Hunedoara vor fi prezentate public, foarte probabil, în data de 17 martie.

ALDE revine în joc la locale

Revenirea lui Moloţ la şefia ALDE Hunedoara survine după excluderea deputatului Marius Surgent care a trecut la PNL. “Domnul Surgent a zis că pleacă cu 80 la sută dintre membrii organizaţiei, dar înainte a avut o altă declaraţie în care spunea că peste 20 de candidaţi de primar îi avem deja stabiliţi. N-am intuit – eram sigur că nu a trimis la Bucureşti nicio listă cu candidaţii. Pe 17 februarie era termen să se trimită listele şi, când am întrebat, mi s-a spus că domnul preşedinte Surgent a aranjat cu cei de la Bucureşti şi că judeţul Hunedoara deocamdată nu trimite nimic. Intenţia era clară de a destructura organizaţia şi de a-i transfera la PNL, să spună că merge cu o anumită zestre. Sigur că situaţia nu este grozavă, dar asta nu înseamnă cu nu vom avea un scor bun la alegerile locale. Ne vom apropia, sper eu, la Consiliul Judeţean de un scor de zece la sută şi câţi mai mulţi aleşi în administraţiile locale”, a declarat Moloţ în conferinţa de presă susţinută marţi, 3 martie 2020.

S-a dus “zestrea” lui Surgent ca la “păcănele”

Cât priveşte migraţia masivă spre PNL, preşedintele ALDE Hunedoara spune că acţiunea de racolare a eşuat din cauza aroganţei sau a lipsei de experienţă a negociatorilor. “Oamenii au plecat dezgustaţi sau chiar mi-au spus că s-au simţit umiliţi la întâlnirea cu Surgent şi Heiuş de la Casa de cultură din Deva. Oamenii care mi-au spus că vor să meargă singuri în alegeri, iar apoi să se îndrepte spre liberali, după această întâlnire spun că nici nu vor să mai audă de ei (de liberali, n.red.)”, a relatat Moloţ. Pe cale de consecinţă, demnitarii ALDE Hunedoara au rămas pe loc, singurii migratori fiind câţiva directori puşi pe posturi în Guvernarea PSD-ALDE, cum ar fi Ioan Conţ – director la Termocentrala Mintia, şi Nelu Ardelean – director CEH. (E uimitor cum reuşeşte Ardelean să păcălească toate partidele care ajung la putere pentru a obţine funcţii plătite cu bani publici!) Preşedintele Mircea Ioan Moloţ a refuzat să comenteze trădările unora dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, oamenii pe care “i-a scos din foame” prin decizii politice. Dacă până luna trecută ALDE Hunedoara părea o anexă la PNL, neinteresantă electoral, odată revenirea lui Moloţ, ALDE reintră în joc şi complică mult lupta pentru supremaţia viitoarei administraţii judeţene.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Mircea Moloţ a revenit la şefia ALDE Hunedoara şi încinge lupta pentru Consiliul Judeţean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”         Demisii la Secția ATI din Orăștie         Managerul Spitalului județean Deva a fost suspendat din funcție         Spitalul Județean Deva a intrat în carantină         Doi pacienți morți în Hunedoara aveau și Covid – 19. Erau vârstnici, cu boli grave         Trei cazuri de coronavirus în municipiul Hunedoara. Un medic a fost diagnosticat pozitiv         Mesajul tranșant al unui medic ginecolog din Brad despre criza coronavirus         TEATRU: „Întâlnire la voi acasă”         BANII NOŞTRI. Deprecierea leului a luat o pauză         ANUNŢ! Auchan anunță case dedicate pentru ONG-uri și vârstnici