La Tomeşti. Drum judeţean pe arătură

Dorin Gligor arată cu degetul spre Mircea Moloţ, dar, deşi este în fruntea CJ, nu a găsit resurse bugetare pentru reabilitarea acestei artere rutiere

drum 2

 Drumul, care face legătura între localităţile Obârşa, comuna Tomeşti, din judeţul Hunedoara şi Târnăviţa din judeţul Arad, este aproape impracticabil pe o lungime de aproximativ un kilometru. Deşi este drum judeţean, această porţiune nu a fost niciodată asfaltată, iar oamenii care sunt nevoiţi să circule pe el, îşi distrug maşinile, ba mai mult, când plouă, din cauza noroiului aproape că nu se mai poate circula deloc.

drum 1Drumul Judeţean 763 A trece prin localităţile Tomeşti – Leauţ – Dobroţ – Obârşa şi continuă spre limita cu judeţul Arad. Chiar dacă, pe toată lungimea sa, şoseaua nu este în stare foarte bună, asfaltul fiind vechi, marcajele aproape inexistente, iar pe alocuri existând o singură bandă de mers, situaţia este mult mai gravă la ieşire din satul Obârşa spre limita cu Aradul. Aici, pe o porţiune de aproximativ un kilometru, nu este asfalt deloc şi nici nu a fost vreodata, spun localnicii, deşi este drum judeţean. În cele mai bune condiţii, drumul este destul de greu practicabil, însă când plouă, cei care circulă pe acolo riscă să rămâna împotmoloiţi cu autoturismele în noroi. „Eu nu sunt de aici dar locuiesc în Obârşa de aproape 40 de ani. De când sunt eu aici, acest drum nu a fost niciodată asfaltat… tot aşa este de când îl ştiu eu. Mai aruncă ceva pietriş pe el ca să nu se formeze noroi foarte mare când plouă, dar ştiţi cum este că nu ţine… circulă destul de multe maşini şi nu are stabilitate, drumul cedează”, a spus un localnic. „Noi plătim rovinieta, plătim impozite, taxe, adică tot ce trebe şi ce ne obligă statul, dar ce primim în schimb? Ne distrugem maşinile pe asemenea drumuri, pe care tot din buzunarul nostru trebuie să le plătim. Nu este posibil aşa ceva…”, a zis un alt localnic din satul Obârşa.

Administraţia publică locală nu poate interveni

Edilul comunei Tomeşti este la curent  cu problemele cu care se confruntă locuitorii, în special cei care sunt nevoiţi să circule aproape zilnic pe acest sector de drum. Totuşi, primăria nu poate interveni în reabilitarea şoselei având în vedere că această responsabilitate revine Consiliului Judeţean Hunedoara, în administrarea căruia se află.

drum 3„Nemulţumirea oamenilor este justificată având în vedere că drumul se află într-o stare foarte proastă, aş putea zice că este aproape impracticabil. Noi am făcut sesizări, atât verbale cât şi scrise, Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a ne sprijini şi să reabiliteze acest sector de drum. Toţi locuitorii din zonă sunt afectaţi dar cei care au cel mai mult de suferit sunt cei din comuna Târnăviţa care, deşi sunt  din  judeţul Arad, majoritatea lucrează în zona Bradului, în judeţul Hunedoara, şi aceştia sunt nevoiţi să circule zilnic pe acest drum”, a declarat Tiberiu Tămaş, primarul comunei Tomeşti.

Probleme sunt, soluţii mai puţine

Problema este cunoscută şi de către reprezentanţii Consiului Judeţean Hunedoara însă soluţii concrete nu există în acest moment.

drum 4„De ce este drumul în această stare? Cred că, în primul rând, la această întrebare ar trebui să răspundă preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara. Sunt la curent cu starea acestui drum şi pot să vă spun că nu este singurul din judeţ care se află în această situaţie. Bineînţeles că noi ne dorim să remediem această problemă şi nu vorbesc doar despre această porţiune de şosea din comuna Tomeşti ci despre toate drumurile care necesită să fie reabilitate”, a răspuns, conform aşteptărilor, Dorin Gligor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, fără să dea o soluţie la această problemă.

Reamintim că Dorin Gligor conduce, de facto, Consiliul Judeţean, din luna decembrie a anului trecut, odată cu punerea în arest la domiciliu a preşedintelui Mircea Moloţ şi a celuilalt vicepreşedinte, Tiberiu Balint. Acest lucru înseamnă că Gligor este la „butoane” în ce priveşte împărţeala bugetară a judeţului. Şi se vede că nu a găsit, nici el, banii pentru reparaţii de drumuri judeţene. Pentru moment sau pentru mai mult timp, asta mai rămâne de văzut. (Ekaterina Bakai)

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “La Tomeşti. Drum judeţean pe arătură

  1. abe

    “Noi plătim rovinieta, plătim impozite, taxe,…”. Mai usor cu rovinieta ca nu se plateste daca cieculi pe drumul judetean.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Vladimir Brilinsky, cetățean de onoare al Orăștioarei de Sus         PE BANII PRIMĂRIEI DEVA. Răzvan Mareş, 100 de zile drumeţ cu 9.000 euro cazare în nici doi ani de mandat         Femeie rănită într-un accident la Pricaz         Tânăr reținut de polițiști pentru furt calificat         Constantin Stancu, un cărturar al Țării Hațegului         Adolescentă de 15 ani dispărută de acasă         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Cum s-a lucrat la noua șosea din munții Parâng         Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani