LA DNA SE BAGĂ MARFĂ. Elena Udrea are de dat „cu subsemnatul” şi pentru telegondola din Vulcan

Acuzaţiile de corupţie pe numele fostului ministru Elena Udrea curg gârlă. Telegondola care porneşte din Pasul Vâlcan spre nicăieri este subiect de cercetare penală pentru procurorii DNA. Afacerea s-a derulat în perioada guvernării PDL, când ministrul Udrea a alocat bani primarului portocaliu, pe atunci, actualul social-democrat Gheorghe Ile

Cutremurul Telegondolei de la Piatra Neamţ produce replici şi la Vulcan

Cutremurul Telegondolei de la Piatra Neamţ produce replici şi la Vulcan

Îndelung contestata telegondolă construită în Pasul Vâlcan a făcut obiectul unui control executat de Corpului de Control al Primului Ministru Victor Ponta, în primăvara anului trecut. Echipa premierului a scos la iveală grave nereguli, drept pentru care au fost sesizaţi procurori Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La acea vreme, primarul municipiului Vulcan susţinea că nu e vorba despre fapte de corupţie, ci de câteva nevinovate clarificări.

Arnăuţii lui Ponta pe urmele Elenei Udrea

Echipa de control a premierului a verificat modul în care au fost cheltuiţii banii alocaţi de la bugetul de stat prin Ministerului Turismului, „patronat” de Elena Udrea, pentru realizarea proiectului „Modernizarea zonei turistice Pasul Vâlcan”, După control au fost depistate numeroase nereguli, motiv pentru care au intrat pe fir şi procurorii DNA.

Şefii Primăriei Vulcan sunt acuzaţi că au deturnat fondurile primite pentru studiile de fezabilitate. Aceştia ar fi aprobat, în perioada 2009-2010, efectuarea unor plăți în sumă de 420.583 lei pentru proiectul tehnic, detaliile de execuție, caietele de sarcini, obţinerea avizelor şi acordurilor aferente contractului de prestări servicii din sumele alocate de la bugetul de stat care puteau fi utilizate doar pentru finanţarea studiilor de fezabilitate.

Fonduri alocate din pix

În raportul la care facem referire se mai arată că municipalitatea ar fi atribuit ilegal contractele pentru executarea lucrărilor, fiind încheiate două acte adiționale la contractul de lucrări, în valoare de 5.998.026,79 lei, respectiv 2.191.973,21 lei, sume la care se adaugă Taxa pe Valoare Adăugată.  Banii erau destinaţi pentru executarea unor noi investiţii artificiale şi nelegale. Echipa din fruntea Primăriei Vulcan mai este acuzată că nu a actualizat devizul general estimativ al proiectului, în timp ce în la documentația de atribuire au fost impuse criterii de calificare și selecție nemotivate. „Valoarea estimată pentru lucrările de construire a telegondolei nu corespundea cu valoarea anunţului de participare”, se mai arată în nota de informare a Corpului de Control al primului-ministru.

 

Şefii Primăriei Vulcan sunt acuzaţi că ar fi folosit banii alocaţi de Elena Udrea în alt scop decât cel prevăzut de lege.

Milioane sifonate în stil suveică

gheorghe ileMai gravă este acuzaţia că intermediarul care a dus componentele telegondolei din Austria a tras o ţeapă de câteva milioane de lei. Fapta a fost descoperită prin compararea preţului la achiziţiile intercomunitare declarat de austrieci şi suma declarată la livrare de societatea românească. Şmecheria s-a produs prin cumpărarea şi vânzarea utilajelor în stil suveică, preţul telegondolei crescând artificial cu peste 7,4 milioane de lei. Conform inspectorilor corpului de control, „verificările au evidenţiat indicii privind majorarea nejustificată a preţului componentelor echipamentului telegondolă prin interpunerea a două societăţi, (…) în vederea obţinerii unei sume cât mai mari de la Primăria Municipiului Vulcan”.

În plus recepţia a fost făcută doar pe hârtie, iar procesele verbale au fost încheiate înainte ca echipamentele să fi ajuns într-adevăr la Vulcan.

Potrivit unor informaţii neoficiale, dar credibile, traseul tunurilor trase în afacerea Telegondola din Vulcan sfârşeşte în ograda Elenei Udrea care este năpădită de acuzaţii de corupţie, după căderea regimului Băsescu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019