ISTORIA (NEINVENTIVĂ) SE REPETĂ. Revoluţionarii au stat la coadă ca pe vremea lui Ceauşescu

Au ajuns mai devreme ca să prindă loc în faţă, au aşteptat să se deschidă prăvălia guvernului (care a intrat în program cu o întârziere de două ore), după care au plecat acasă înjurând. Asta pentru că, în acest an, guvernanţii nu mai distribuie tichetele gratuite de călătorie prin asociaţiile revoluţionarilor, ci le acordă personal fiecărui beneficiar.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a luat decizia ca, din acest an, cele 12 bilete gratuite de călătorie cu trenul să nu mai fie ridicate de la Bucureşti de un reprezentant al asociaţiilor de revoluţionari, ci să le împartă un angajat al guvernului fiecărui posesor de brevet, personal.

Aşteptându-l pe tehnocrat

Câţiva revoluţionari, veniţi din tot judeţul, aşteptau, ieri, în faţa Prefecturii Hunedoara să apară trimisul guvernului care nu s-a ţinut de programul ce singur şi l-a impus. Anunţase că va fi la Deva începând cu ora 10. Instituţia Prefectului a pus la bătaie sala unde se ţin de obicei audienţele. Acolo a fost improvizată o agenţie de voiaj CFR pentru repartizarea biletelor gratuite. Amploiatul tehnocrat de la Palatul Victoria a apărut cu foile de drum după două ore peste termenul fixat. Miercuri a distribuit bilete la Arad. „Nu se aşteptau să dureze atât. Am înţeles că au împărţit bilete până seara târziu”, îşi dau cu părerea revoluţionari hunedoreni care aflaseră „pe surse” pricina întârzierii. Adică, de!, bugetarul se culcase târziu, cum să-i ceri să se trezească la timp?

Amintiri despre ce ar fi putut să fie

În aşteptarea biletelor nu s-au strâns nici o treime dintre cei îndreptăţiţi. Evident, discutau la trecerea timpului despre Revoluţie. „Dacă noi, ăştia de-aici, nu puneam atunci mâna pe arme deschideau alţii focul, militarii la ordin. Sunteţi de acord că se trăgea şi în Deva?” Câţiva nu sunt de acord. „Dacă noi, ăştia puţini care suntem acum pe ducă, nu ocupam atunci Securitatea să nu le dăm voie să bage armament în TAB-uri când au ieşit să oprească termocentrala de la Mintia, trăgeau sau nu trăgeau?” Tot nu sunt de acord. În fine… au trecut 25 de ani. Chiar şi cei mai înturvinaţi dintre luptători s-au mai muiat. N-are rost să mai dezgroape morţii, deşi n-ar fi rău să se ştie lucruri ce nu s-au spus niciodată. „Ştiaţi că şi la Deva au fost agenţi străini? Au venit cu câteva maşini de la Timişoara şi s-au cazat la Hotel Deva. Acolo au furat o geantă cu bijuterii şi aşa i-am prins. Erau ucraineni şi au recunoscut că au arme. Dacă îndrăzneau să mintă am fi deschis focul… I-am dezarmat şi i-am predat… Sunt multe lucruri ce nu se ştiu despre Revoluţie.”

Morţi, morminte şi alte peripeţii

În judeţ sunt câteva asociaţii de luptători, cu merite deosebite, în revoluţie şi altele care au eroi şi răniţi pe lista lor. De bună seamă, că cele mai din urmă – cu martiri înscrişi – se bucură de reputaţie sporită. Aflăm, în treacăt, cum că o asociaţie săracă în „martiri” şi-ar fi cumpărat un mort al revoluţiei de la Cugir. Acum dosarul e intr-o asociaţie din judeţul Hunedoara. Poveşti pe care revoluţionarii – tocmai ei, atât de curajoşi în faţa regimului comunist – nu şi le asumă public. În schimb, fără nicio legătură cu cele de mai sus, Dorin Sângeorzan, vicepreşedinte al Asociaţiei Eroilor răniţi şi Martirilor în Revoluţie din Judeţul Hunedoara, îşi zice păţania sa. Revoluţionarii au dreptul la un loc de veci, tatăl lui a fost – şi el – revoluţionar şi e înmormântat într-un cimitir din Cluj. După 20 de ani, administraţia cimitirelor i-a cerut să plătească mormântul, fiindcă – aşa i s-a spus – „revoluţionarii au dreptul la un loc de veci, dar numai pe durata vieţii, cât sunt în viaţă, pe urmă gata – plăteşti”. Omul povesteşte că a încercat să ajungă în audienţă la primarul Emil Boc, însă nu a fost înscris „că nu-i de competenţa primarului”. Până la urmă a renunţat la drepturi şi a plătit taxa pe toţi cei 20 de ani din urmă şi încă pe-atât pentru vremurile ce vor să vină.

Ultimul tren…

Funcţionarul guvernamental soseşte cu biletele după o întârziere de două ore. Se face coadă la „agenţia de voiaj” a Prefecturii. În faţa „ghişeului”, funcţionarul prezintă lista documentelor necesare pentru a obţine cele 12 bilete de călătorii gratuite pe calea ferată. O parte consistentă din cei aşezaţi la coadă ies din rând, înjură şi pleacă. Ei, dimpreună cu cei care nu au ajuns la Deva să-şi ridice biletele, mai au o şansă. Guvernul le oferă posibilitatea să se deplaseze la Bucureşti pentru a fi puşi în posesia. Şi, cu puţin noroc, drumul de întoarcere ar putea să îl facă moca, pe bază de bilet gratuit dobândit pentru merite deosebite în Revoluţie.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “ISTORIA (NEINVENTIVĂ) SE REPETĂ. Revoluţionarii au stat la coadă ca pe vremea lui Ceauşescu

Lasă un răspuns la florin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + optsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit