INIŢIATIVĂ Liberalii vor să modifice legea adopţiei

Deputatul PNL Bogdan Ţîmpău a pornit de la un caz concret din Deva când o familie i-a explicat hăţişul birocratic prin care trece un cuplu care doreşte să înfieze un copil abandonat. „Propunerea legislativă va contribui la creşterea numărului de copii adoptaţi, oferindu-le şansa de a creşte în siguranţă şi de a se bucura de dragostea unei familii”, este de părere deputatul liberal.

bogdan timpau

În 2012, existau 57.480 de copii instituţionalizaţi şi doar 1.400 de familii care deţineau atestatul de persoană sau familie aptă pentru procesul de adopţie. În aceste condiţii adopţia riscă să devină un proces generator de şpagă pentru funcţionari şi o formă de a vinde paternitatea copilului nenăscut pentru a trece mai uşor prin birocraţia adopţiei. „Evident, sistemul funcţionează greoi şi trebuie identificate soluţii pentru asigurarea celerităţii procedurii de adopţie a copiilor abandonaţi. Propunerea legislativă contribuie atât la asigurarea unei familii pentru aceşti copii, dar şi la confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie pentru o dezvoltare normală”, spune Bogdan Ţîmpău.

Principalele modificări ale legii

Una dintre modificările legii se referă la mărirea valabilităţii atestatului de persoană sau familie aptă să adopte de la 1 an la 2 ani, deoarece, de regulă, familiile adoptatoare nu ajung să figureze în listele întocmite de către Oficiu pentru selecţia celei mai potrivite în perioada de un an cât este valabil atestatul în momentul de faţă. De asemenea, se va reduce perioada în care copilul se află în stadiul măsurii de protecție, de la 1 an la 6 luni. „Această modificare serveşte în primul rând interesului copilului, prin integrarea cât mai rapidă în cadrul familiei adoptatoare, cea care îi va oferi copilului afecţiunea şi îngrijirea de care are nevoie pentru o dezvoltare corectă”, mai spune deputatul PNL Deva. O altă prevedere importantă face referire la acordarea concediului de îngrijire a copilului pe o perioadă de un an, indiferent de vârsta copilului, precum şi de o indemnizaţie lunară egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni pentru cei care adoptă, astfel încât să se faciliteze adaptarea copilului în noua familie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”         A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?