ÎN SCANDALUL STRAJA. Deputatul Carmen Hărău taxează lipsa de reacţie a prefectului de Hunedoara

Discuţiile s-au purtat la „Dincolo de ştiri”, emisiunea realizată de Cristina Ţopescu la Antena 3. Deputatul liberal Carmen Hărău a criticat indiferenţa prefectului Sorin Vasilescu faţă de eveniment şi, mai ales, în privinţa acuzaţiilor aduse poliţiştilor din Lupeni.

Incidentele de la Straja a făcut obiectul unei dezbateri în studiourile Antena 3, unde deputatul PNL Carmen Hărău a fost invitată în platou la „Dincolo de ştiri”, cu Cristina Ţopescu. Deputatul liberal a adus în atenţie scăpările Codului Penal care permite să scape mult prea uşor un agresor precum este cel care a lovit o salvamontistă. Carmen Hărău a spus că, în primul rând, în calitate de membru al unui for legislativ, va încerca să modifice Codul Penal astfel încât fapte de genul celei de la clubul Taho din Straja să fie mult mai aspru sancţionate.

Prefectul, tăcerea şi frăţia interlopilor cu poliţiştii

Deputatul PNL a condamnat, de asemenea, lipsa de reacţie a prefectului Sorin Vasilescu, care avea datoria să prezinte explicaţii lămuritoare în legătură cu acuzaţiile ce au fost formulate la adresa poliţiştilor din municipiul Lupeni. Situaţia este cu atât mai stânjenitoare şi delicată pentru Sorin Vasilescu, cu cât domnia sa este din Lupeni şi cunoaşte mult mai bine decât restul demnitarilor cum e cu frăţia dintre poliţişti şi interlopi. Din păcate, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Sorin Adrian Vasilescu n-a avut nici măcar bărbăţia să intervină prin telefon în emisiune, deşi, din spusele moderatorului, i s-a oferit ocazia să o facă.

Valea Jiului, o destinaţie turistică atractivă

A intervenit, în schimb, Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, care a atras atenţia asupra faptului că cercetările ar putea continua chiar şi în lipsa unei plângeri din partea salvamontistei agresate, pentru că în incidentul respectiv s-au produs şi alte fapte care întrunesc elementele constitutive de infracţiune. David a reamintit faptul că a solicitat imediat după scandalul din Straja ca autorităţile statului să facă lumină şi, mai mult, să fie preîntâmpinate orice incidente nefericite demne să afecteze imaginea staţiunii. Deputatul Carmen Hărău a ţinut să transmită telespectatorilor Antenei 3 că Valea Jiului este un loc sigur. Hărău a arătat că, alături de familia sa, preferă staţiunile din Vale, iar turiştii nu trebuie să aibă motive de îngrijorarea, fiindcă incidentul de la barul Taho este un caz izolat.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “ÎN SCANDALUL STRAJA. Deputatul Carmen Hărău taxează lipsa de reacţie a prefectului de Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări