ÎN FUNCŢIE DE FUNCŢIE. Dorin Gligor pendulează, fripturistic, între „NU” şi „DA” la spartul banilor pe avocaţi

108

Fostul prim-solist al opoziţiei a devenit trompeta puterii în privinţa achiziţiilor de servicii juridice. Dorin Gligor s-a opus vehement angajării de avocaţi în procesele Consiliului Judeţean atunci când stătea în banca opoziţiei şi tot el a iniţiat şi susţine astfel de proiecte acum, când a săltat la prezidiu, pe post de şef al instituţiei

gligor ok

„Ordinara” Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara de săptămâna trecută ni-l prezintă pe Dorin Gligor, vicepreşedinte cu atribuţiuni de şef al instituţiei, în toată splendoarea demagogiei sale. Timp de doi ani, liderul de grup al consilierilor de opoziţie (PDL), a criticat vehement proiectele de achiziţii publice pentru servicii juridice. Acum, de la prezidiul şedinţei CJ Hunedoara, Dorin Gligor s-a sucit şi este iniţiatorul hotărârilor de angajare a unor avocaţi. Schimbarea de atitudine s-a propagat şi la colegii săi de partid, aleşi ai judeţului.

Una vorbim…

În 2013 (lunile aprilie mai, iunie şi august), Dorin Gligor a fost extrem de vocal în a contesta angajarea de avocaţi în litigiile CJ Hunedoara. „Asta înseamnă că aveam 9 posturi de jurişti în organigramă.  (…) Greu să înţeleg goana după contractare de servicii juridice cu nouă posturi de jurişti în organigramă. Şi când e vorba de posturi, mai ales în ziua de astăzi, eu cred că responsabilitatea trebuie să fie maximă şi nu trecută prin maşina de vot care funcţionează la comandă”, spunea Gligor. De asemenea, în luna iunie, Gligor era revoltat că „un colos” de dimensiunile Consiliului Judeţean angajează avocaţi în litigii cu salariaţii. „Şi aş mai face o observaţie referitor la tipul de excepţie – am contractat servicii juridice şi pentru litigii cu salariaţi, mi se pare inacceptabil astăzi ca un colos de instituţie să se războiască cu salariaţi prin a-şi contracta avocaţi şi să o considerăm o situaţie excepţională”, spunea Gligor în 28 iunie 2013, pe când se afla în opoziţie.

… alta fumăm

La ultima şedinţă de Consiliu, Gligor a iniţiat două proiecte pentru achiziţionarea de servicii juridice. Unul pentru procesele Apa Serv Valea Jiului, altul pentru procesul cu salariaţii Spitalului Judeţean. De această dată şeful interimar CJ Hunedoara vorbea despre nevoia imperioasă de a apela la avocaţi. Culmea e că Dorin Gligor a apelat la avocaţi, deşi lăsa să se înţeleagă că procesul cu angajaţii spitalului ar putea rămâne fără obiect luna viitoare când se va aproba bugetul şi va încerca să reintroducă tichetele de masă. În aceste condiţii, gardianul banilor publici ar fi putut păsui cu o lună proiectul de maximă necesitate iniţiat săptămâna trecută.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.