HARALAMBIE VOCHIŢOIU DESPRE: Ancheta parlamentară cazul CEH

Aleşii celor două camere reunite ale parlamentului au fost de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă care să cerceteze cauzele falimentării celor două societăţi comerciale. Senatorul Haralambie Vochiţoiu crede că parlamentarii vor putea solicita Uniunii europene, la final de anchetă, o lege specială pentru CEH şi CEO.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă organizată la sediul UNPR Hunedoara. „Am mai repurtat o victorie de etapă în sensul că birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului mi-au aprobat iniţiativa de înfiinţare a comisiei de anchetă pentru Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Sper ca, săptămâna viitoare, să fie oficializată această comisie şi să începem munca. Complexul Energetic Hunedoara se apropie cu fiecare săptămână de faliment, cu fiecare săptămână vin veşti tot mai îngrijorătoare de acolo: că îşi pierd oamenii drepturile lor, că trăiesc sub spectrul încetării contractelor de muncă… şi altele. Ţin foarte mult ca această comisie de anchetă să găsească şi vinovaţii, de ce s-a ajuns aici, dar mai ales să găsim soluţiile să continuăm această muncă”, a declarat senatorul Haralambie Vochițoiu.

Concesii de la Bruxelles

Comisia de anchetă parlamentară se va constitui, foarte probabil , marţi 12 martie 2016, iar din comisie vor face parte 15 demnitari, cinci de la PSD,  patru de la PNL, trei UNPR, doi ALDE şi unul de la UDMR. „Îmi doresc să obţinem de la Bruxelles ca pe o piaţă liberă a energiei să ne producem 4,8 la sută – 5 la sută din producţia de energie la un preţ reglementat. Această concesie, împreună cu introducerea disciplinei organizatorice şi a muncii, stoparea fraudelor, ar salva Complexul Energetic Hunedoara şi l-ar duce preţ de 40-50 de ani în faţă, cât există resurse minerale de huilă. Voi implica în acest demers profesionişti din toată ţara: oameni de universitate, sindicate, pe toţi cei care au un cuvânt de spus. Am estimat că în trei luni de zile trebuie să dăm o primă variantă a rezultatelor anchetei”, a mai spus Vochiţoiu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva         PIAȚA MUNCII. Rata șomajului din județ a crescut         ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Şase ani de funcţionare a CJMSU Hunedoara fără nicio secundă e întrerupere         Castelul Corvinilor a adus venituri de 1,6 milioane de euro         Situația regretabilă remarcată de un istoric, despre salariile polițiștilor locali: „Mi-au trebuit 40 de ani de cercetări şi publicaţii ştiinţifice ca să le ating pragul salarial”         2020, AN ELECTORAL. Ruinele Devei în vizorul Primăriei         Accident pe șoseaua Deva – Hunedoara, produs de un șofer care a adormit la volan