4.5 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Haralambie Vochiţoiu cere anchetă ministerială la Primăria Aninoasa

Senatorul PMP cere vice-premierul Vasile Dâncu să ancheteze felul în care au fost prăduiţi  90.000 lei la Aninoasa într-o reţea electrică nefuncţională. De asemenea, Haralambie Vochiţoiu aşteaptă explicaţii de la ministrul Sănătăţii în legătură cu proasta funcţionare a cardului de sănătate

 

Senatorul PMP îi reaminteşte ministrului Sănătăţii că, începând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate a devenit unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. „Domnule ministru, presupunem că din acest moment există o infrastructură medicală care vine în sprijinul sistemului medical în complexitatea lui, respectiv cadre medicale şi pacienţi. În realitate, o simplă radiografie a modului în care este implementat acest program evidenţiază disfuncţionalităţi agravante, inacceptabile într-un segment de activitate în care termene ca „mâine” sau „mai târziu” nu au aceeaşi valenţă cu semnificaţia proprie a celor doi termeni”, scrie Vochiţoiu.

 

Luxul de-a te betegi luni şi vineri

În interpelarea sa, senatorul spune că are informaţii de la medicii de familie din judeţul Hunedoara care spun că sistemul „pică” mai ales în zilele de luni şi vineri, în intervalul orar 10 – 12, blocând astfel activitatea medicală. „Derularea actului medical este întrerupt, iar pacientul devine în acel moment un simplu posesor de cartelă de plastic.

Domnule ministru, în calitatea mea de senator de Hunedoara vă rog să analizaţi aspectele prezentate şi să interveniţi cu celeritate pentru remedierea acestor disfuncţionalităţi, generate de o problemă tehnică nejustificată, din punctul meu de vedere, la softul creat tocmai pentru transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate”, se mai arată în interpelarea semnată de Vochiţoiu.

 

Bani aruncaţi pe gârlă la Aninoasa

O altă interpelare înregistrată marţi, 4 octombrie, la secretariatul general al Senatului, este adresată vice-premierului Vasile Dâncu, având ca obiect investiţia de 90.000 de lei în reţeaua pentru energie electrică din cartierul Centru II – Iscroni, Aninoasa. Primăria a făcut, în perioada 2011-2012, o investiţie publică de circa 90.000 lei pentru realizarea reţelei de alimentare cu energie electrică la blocuri în care locuiesc aproximativ 65-70 familii cu probleme sociale. „Administraţia publică locală a suportat integral contravaloarea investiţiei, tocmai pentru a facilita accesul locatarilor din cartierul sus-menţionat la alimentarea cu energie electrică. Din cauza problemelor financiare ale chiriaşilor – familii asistate social – ultima etapă reprezentată de branşamentul individual nu a mai avut loc. Între timp, reprezentanţii administraţiei publice din Aninoasa au considerat oportun şi imperios necesar să anihileze investiţia amintită, realizând pe acelaşi amplasament infrastructura necesară alimentării cu apă potabilă. În fapt, cablurile de energie electrică au fost scoase din pământ şi abandonate. Exact pe acelaşi tronson „liber de sarcini” prin scoaterea cablurilor au fost introduse conductele de alimentare cu apă potabilă. Domnule viceprim-ministru, în calitatea mea de senator de Hunedoara vă rog să verificaţi şi să-mi comunicaţi cum a fost posibil să se întâmple o asemenea eroare administrativă, care a costat comunitatea locală aproape un miliard de lei vechi. Precizez că oraşul Aninoasa este prima unitate administrativ teritorială din România care s-a aflat în insolvenţă din cauza dificultăţilor financiare înregistrate într-o comunitate lipsită de activităţi economice”, scrie Haralambie Vochiţoiu. Miniştrii interpelaţi urmează să răspundă în scris.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/