Guran vs. Avram. Ce a decis instanța după ce șefii CJ au desființat Direcția Tehnică și au demis-o pe directoare

Tribunalul Hunedoara a suspendat atât hotărârea Consiliului Județean Hunedoara prin care a fost desființată Direcția Tehnică a instituției și dispoziția președintelui Consiliului Județean Hunedoara de demitere a directorului acesteia, Carmen Guran. Deciziile conducerii CJ au fost luate în urmă cu o lună, motivul oficial fiind eficientizarea activităţii instituţiei.

Carmen Guran a susținut atunci că a aflat abia după şedinţa de Consiliu Judeţean că postul ei de conducere a fost desfiinţat şi că în ultimele luni şefii instituţiei au făcut presiuni uriaşe asupra ei să demisioneze, lucru negat însă de administratorul public al judeţului, Costel Avram, vizat de referirile acesteia.

Șefa Direcției Tehnice, trimisă în preaviz, a dat în judecată Consiliul Județean la Tribunalul Hunedoara. „Instanța admite acţiunea precizată și formulată de reclamanta Carmen Guran în contradictoriu cu UAT Judetul Hunedoara (CJ Hunedoara) şi preşedintele CJ Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora şi în consecinţă: Suspendă executarea Hotărârii nr. 26/31.01.2019 a CJ HD precum şi executarea Dispoziţiei nr. 38/1.02.2019 emisă de Preşedintele CJHD până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în decizia magistraților. Astfel, în așteptarea unei decizii definitive a instanțelor, Direcția Tehnică a Consiliului Județean va funcționa, iar la conducerea ei va rămâne Carmen Guran.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Patru spitale suport pentru judeţul Hunedoara         Alți doi pacienți decedați în spitalele hunedorene aveau și Covid 19         NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”         Demisii la Secția ATI din Orăștie         Managerul Spitalului județean Deva a fost suspendat din funcție         Spitalul Județean Deva a intrat în carantină         Doi pacienți morți în Hunedoara aveau și Covid – 19. Erau vârstnici, cu boli grave         Trei cazuri de coronavirus în municipiul Hunedoara. Un medic a fost diagnosticat pozitiv         Mesajul tranșant al unui medic ginecolog din Brad despre criza coronavirus         TEATRU: „Întâlnire la voi acasă”