FUZIUNE PMP – UNPR. La Hunedoara, peştele mic îl înghite pe cel mare

Progresiştii hunedoreni se reunesc, sâmbătă, 16 iulie 2016, pentru a alege zece delegaţi care să participe la congresul de fuziune cu Partidul Mişcarea Populară. Senatorul Haralambie Vochiţoiu crede că mişcarea politică făcută de Traian Băsescu va fi de folos echipei UNPR Hunedoara.

 

„Sunt destui parlamentari din UNPR care au plecat la PSD, nu ne deranjează pentru că opţiunea noastră este să facem o fuziune cu un partid în care cea mai mare parte a parlamentarilor nu au opţiune pentru PSD. Va fi o fuziune, miercuri, săptămâna viitoare vom avea, ambele partide, congresele de fuziune’”, a fost prima declaraţie în presa centrală a fostului preşedinte Traian Băsescu care a anunţat fuziunea. Liderii UNPR şi PMP au decis să formeze un singur partid cu numele Partidul Mişcarea Populară, iar semnul electoral şi imnul vor fi, şi ele, cele ale PMP.

 

Fuziune pe repede înainte

 

Mişcarea s-a produs atât de rapid, încât senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara nu apucase, până ieri, (miercuri 13 iulie) să aibă o întrunire cu colegii din judeţ. „Sâmbătă voi avea o întâlnire cu ai mei şi, poate, şi cu doamna Mihaela Brate. (Dorina Mihaela Demoor Brate, preşedintele PMP Hunedoara, n.red.) Cu colegii mei de partid am avut doar câteva discuţii telefonice, dar sâmbătă ne vom întâlni pentru ca să alegem cei zece delegaţi la congres”, a declarat Vochiţoiu.

În judeţul Hunedoara, progresiştii au obţinut la locale de două ori mai multe voturi comparativ cu Partidul Mişcarea Populară, fapt ce-l îndreptăţeşte pe senatorul UNPR să pretindă şefia viitoarei organizaţii judeţene a noului partid.

 

Cum au stat la locale UNPR şi PMP Hunedoara

 

Ca vot politic, UNPR Hunedoara a luat 10.481 de voturi, 5,7 la sută. Mişcarea lui Haralambie Vochiţoiu de a camufla partidul sub ţinuta de campanie Alianţa pentru Hunedoara s-a dovedit una neinspirată. Ca partid, nu alianţă, UNPR era acum cu doi consilieri în administraţia judeţeană, ar fi fost arbitru între PSD şi PNL, iar senatorul putea discuta de pe poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Alianţa în devălmăşie, cu pescari, comunişti şi victimele comuniştilor nu a fost de nici un folos progresiştilor, s-a dovedit că votul a fost dat pe notorietatea demnitarilor UNPR (în special cei din Valea Jiului) – cu trei mandate de consilier local la Vulcan, doi la Aninoasa şi alţi 13 aleşi locali comunali. De partea cealaltă, Partidul Mişcarea Populară a reuşit să obţină opt posturi de consilier local în administraţiile comunale, iar la judeţ a adunat ca vot politic 5.934 de voturi (cam ca Partidul România Mare), în condiţiile în care „mişcătorii” hunedoreni au beneficiat de susţinerea fostului preşedinte Traian Băsescu, prezent în campanie la Deva.

 

Toamna parlamentară

 

Haralambie Vochiţoiu este unul din cei mai activi parlamentari hunedoreni. Chiar dacă şi-a început mandatul cu câteva proiecte naive, respinse în mare parte, senatorul a reuşit pe parcurs să impună iniţiative de larg interes comunitar. „Din punctul de vedere al eficienţei sale, eu cred că este un proiect eficient pentru că permite reprezentanţilor UNPR şi PMP să nu privească cu incertitudine toamna parlamentară. Noul partid care va fiinţa, pe lângă faptul că va intra cu certitudine în parlament, va conta, cred eu, în viitoarea guvernare. În plan personal, dacă voi decide să candidez la parlament, sper să îmi obţin mandatul şi să continui proiectele legislative pe care le-am început”, a declarat Haralambie Vochiţoiu, (încă) preşedintele UNPR Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată