Florin Oancea: „Investițiile în sănătate și educație sunt priorități pentru Deva”

După seria de întâlniri cu cetățenii, în care a fost însoțit și susținut de primari ai orașelor exemplu de dezvoltare din Transilvania, candidatul PNL la funcția de primar al Devei, Florin Oancea, a primit vizita de susținere a două personalități din domeniile sănătate și educație: europarlamentarul Cristian Bușoi și rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea. A fost o ocazie potrivită pentru ca Florin Oancea să reafirme dorința sa de a iniția și concretiza parteneriate durabile cu toți cei care au demonstrat valoare și au reușit.

 

Europarlamentarul Cristian Bușoi a ținut să declare public că are toată încrederea în reușita lui Florin Oancea în competiția electorală din 5 noiembrie. Bușoi spune că e convins că cetățenii Devei s-au cam lămurit cum este cu promisiunile celor din PSD și s-au săturat de vorbe goale, așteptând oameni serioși în administrația publică.

„Sunt convins că Florin (Oancea, n.r.) va reuși să obțină încrederea locuitorilor municipiului Deva și va fi un primar foarte bun. Cred că este un moment foarte important pentru deveni, pentru cei care trăiesc și lucrează în acest frumos municipiu și cred că este momentul în care fiecare dintre cei care vor merge la vot trebuie să cântărească foarte atent opțiunile pe care le au în față. Pentru că sper să fi reușit să vadă, în acest aproape un an de zile de când PSD se află la guvernare, că a vota cu PSD înseamnă să primești cu totul altceva decât ceea ce ți s-a promis.

(…) Tot ceea ce a demonstrat PSD de când a preluat din nou guvernarea, de la sfârșitul anului 2016, este faptul că e un partid foarte meșteșugit în a promite, în a amăgi, în a crea speranțe și iluzii, dar confruntat cu realitatea lucrurile sunt departe de ceea ce au promis. Cea mai nouă dovadă este un lucru foarte important: amânarea recalculării și creșterii pensiilor, care a fost promisă cu 1 ianuarie 2018, dar care astăzi se vede clar că nu e posibilă așa cum s-a promis. Și în sănătate vă pot da nenumărate exemple de promisiuni care, din păcate, nu au fost puse în aplicare sau nu vor fi puse în aplicare nici în perioada următoare. Cea mai gogonată minciună (a PSD, n.r.) este cea cu opt spitale regionale de urgență plus marele spital republican în București. Știți foarte bine, că nici măcar cele trei spitale, din opt, pentru care avem fonduri europene pentru a le putea construi, până în acest moment nu au fost demarate demersurile necesare, nu suntem nici măcar în faza în care să avem proiectul pe baza căruia se va face licitația.

(…) Înțeleg că premierul a fost zilele trecute la Deva, că e un pelerinaj de miniștri PSD în ultima perioadă în Deva… N-ar fi o problemă, dacă acești miniștri s-ar preocupa de Deva și după ce se va termina această campanie electorală sau dacă s-ar fi preocupat și înainte. S-au făcut iarăși promisiuni, promisiuni care sunt, trebuie să fim realiști, doar niște amăgiri…”, a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi.

 

Alături de candidatul PNL la Primăria Deva, Florin Oancea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, a ținut să explice o altă dimensiune a activității în administrația publică locală. El a vorbit despre o gândire strategică mai largă, la nivelul regiunii de Vest, privind integrarea educațională, implicarea socială a sistemului de învățământ și o colaborare eficientă pentru eliminarea diferențelor educaționale între zone. O strategie care poate fi pusă în aplicare doar acolo unde sunt primari oameni cu mintea deschisă.

„Noi încercăm să eliminăm aceste diferențe (zonale, n.r.) la nivel educațional. Pentru aceasta, avem nevoie de parteneri iar parteneri în educație sunt autoritățile locale. Se știe foarte clar că, printr-o colaborare cu un primar deschis, open mind, un primar care gândește la viitor, care gândește la copii, astfel de parteneriate sunt sustenabile. De aceea mă aflu aici (la Deva, n.r.), ca sa susțin candidatul PNL la primărie, Florin Oancea, și asta pentru că, într-adevăr, am identificat la el toate aceste calități necesare pentru a putea realiza un parteneriat. (…) Ne gândim foarte serios la deschiderea unor secții ale universității aici, în Deva. În parteneriat, așa cum spuneam, cu viitorul primar al Devei, Florin Oancea!”, a declarat prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

 

Alături de cei doi susținători ai săi pe proiectele de educație și sănătate, Florin Oancea a ținut să precizeze că, între celelalte proiecte pregătite pentru Deva, împreună cu echipa sa, cele legate de aceste două domenii sunt de maxim interes, iar ideea parteneriatelor durabile este cea mai de folos dezvoltării municipiului.

„Linia care m-a călăuzit a fost aceea a unor parteneriate durabile. Or, aceste parteneriate durabile trebuie făcute între oameni serioși, între oameni care au demonstrat că acolo unde conduc au și performanță. Este foarte important ca, în Deva, administrația locală să vină cât mai aproape de cetățeni, prin eficientizarea activității în administrație. Sunt foarte importante, în Deva, investițiile. Iar între investițiile de maximă necesitate pentru Deva, la loc de frunte se află, evident, și cele în educație și sănătate”, a explicat Florin Oancea, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Deva.

 

Comandat de Partidul Naţional Liberal. Cod identificare AEP atribuit mandatarului financiar: 51170001. Realizat de CAPITAL NEWS MEDIA SRL

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Florin Oancea: „Investițiile în sănătate și educație sunt priorități pentru Deva”

Lasă un răspuns la Nicolae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu