FESTIVITĂŢI TRANZITORII: Inaugurare cu flexul la drumul spre Sarmizegetusa Regia

Adrian David ar putea intra în istorie ca fiind primul preşedinte de consiliu judeţean care a schimbat foarfecele festiv şi panglica tricoloră cu flexul care taie bariera metalică spre a deschide oficial drumul spre Valea Albă, loc situat la patru kilometri de intrarea în Sarmizegetusa Regia. Drumul modernizat redeschis traficului se prezintă într-o stare excelentă, însă turiştii mai au de aşteptat câteva luni, până să ajungă fără probleme la monumentul UNESCO

Momentul festiv de inaugurare a drumului ce duce la capitala regatului dac, Sarmizegetusa Regia, a fost amânat cu câteva luni. Deocamdată, autorităţile judeţene s-au mulţumit să taie cu flexul bariera care interzicea accesul spre cetate. „Ne oprim cu lucrările atunci când iarna ne opreşte anul acesta, iar după ce vine primăvara anului viitor cred eu că nu avem nevoie mai mult de două-trei săptămâni, maxim o lună, de muncă. Fac o promisiune în faţa dumneavoastră: cred că termenul de întâi mai este un termen destul de generos, pentru ca lucrările să fie finalizate, recepţionate, panglici tăiate şi bucurie pentru toţi ce îşi doresc ca judeţul Hunedoara să se dezvolte”, a declarat Adrian David, după inspecţia făcută la drumul ce duce spre Sarmizegetusa Regia.

10530837_10205609378181632_7265624524465554267_nProiectul n-a fost aşa rău pe-cum se zice

Autorităţile judeţene au lăsat să se înţeleagă că proiectul ar fi fost principala frână care a dus la prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor. Totuşi, specialiştii Consiliului Judeţean susţin că nu a fost nevoie de ajustări majore la proiect. „S-au mai făcut câteva adaptări în teren, faţă de proiectul iniţial, referitoare la şanţuri, aripile la podeţe, dar care nu au afectat lucrarea, pur şi simplu au fost adaptări la faţa locului, care au redus valoarea proiectului ca şi costuri”, susţine Victor Dan, manager de proiect.

Bariera de la Costeşti, ca la Mărăşeşti

După mini-inaugurarea cu flexul, turiştii pot parcurge cu maşina pe asfalt o porţiune de 14 kilometri de drum, după care accesul spre monument este restricţionat printr-o altă barieră ce va fi desfiinţată la finalizarea lucrărilor. Bariera tăiată, ieri, a dat mari bătăi de cap administratorilor monumentului. Sute de „piloşi”, vedete „de la Capitală”, politicieni de tot felul, parlamentari şi guvernanţi au încercat să forţeze trecerea şi au fost surprinşi să constate că: „Pe-aici nu se trece”. Regulile au fost stricte, dar necesare.

„A fost cea mai cumplită, cea mai urâtă şi mai umilitoare perioadă de douăzeci de ani de când stau alături de Sarmizegetusa. A fost o perioadă în care zilnic am fost înjuraţi şi umiliţi pentru că am îndrăznit să punem, la sugestia constructorului, acea barieră pe care am păzit-o. Am rezistat, iar acum a fost desfiinţată, aşa că turiştii pot să vină până la Valea Albă (la patru kilometri înainte de intrarea în Sarmizegetusa Regia, n.red.) unde este o barieră care interzice accesul până la data de 15 martie 2016, conform unei hotărâri a Consiliului Judeţean Hunedoara”, spune Vladimir Brilinsky, administratorul monumentului.

Pe perioada de iarnă, vizitarea monumentului istoric este permisă doar în grupuri organizate, cu aprobarea prealabil obţinută de la Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice.

Criza locurilor de parcare

david inaugurare inspectie drum sarmizegetusa (5)Pe traseul drumului de la Costeşti spre Sarmizegetusa Regia sunt amenajate câteva parcări, însă vor fi mult prea puţine locuri de parcare, având în vedere afluxul de turişti de până acum, ca să nu mai punem la socoteală că e de aşteptat să se dubleze numărul vizitatorilor, odată cu modernizarea căii de acces. „Toată lumea îşi dorea un acces normal spre capitala regilor daci. Iată că el este pe cale să se finalizeze. Aşteptăm să vedem cum vom putea gestiona afluxul de turişti, care va creşte odată cu modernizarea drumului”, spune Brilinsky. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara ia în calcul înfiinţarea unui transport public local pe ultimul tronson de drum. Este doar o variantă, însă soluţia finală va fi luată anul viitor, după o largă consultare publică şi discuţii cu oameni de specialitate.

EXTRA david inaugurare inspectie drum sarmizegetusa (6)Inima aurului dacic
La Valea Albă, într-un spaţiu ce aparţine serviciului care administrează Sarmizegetusa Regia, va fi amenajată o expoziţie interesantă legată de aurul dacic, de la descoperiri accidentale, până la celebrele fapte penale ale traficanţilor de comori. „Aici va fi şi un centru de control al acestei zone, va fi şi o instalaţie de supraveghere video, pentru a avea o siguranţă că aceste locuri nu vor mai fi bântuite de tot felul de nemernici”, a explicat Vladimir Brilinsky, administratorul monumentului Sarmizegetusa Regia.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “FESTIVITĂŢI TRANZITORII: Inaugurare cu flexul la drumul spre Sarmizegetusa Regia

  1. Nicolae

    Si totusi Presedintele Consiliului Judetean se ce ia bani din banii nostrii pentru terminarea lucrarilor pentru acest drum , cand pana in 20 decembrie drumul trebuia sa fie gata cu bani UE ?
    Incompetenta si nu numai 🙁

    Răspuns

Lasă un răspuns la Nicolae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 15 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara a fost închisă după un atac informatic         Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu         Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie