11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

FĂRĂ BANI – FĂRĂ PREZENŢĂ. Consilierii au chiulit de la dezbaterea pentru viitorul Devei

Executivul primăriei i-a chemat, ieri, pe aleşii locali la discuţii privind strategia de dezvoltare a Devei în perioada 2014-2020, însă doar şapte din 21 au dat curs invitaţiei. Spre deosebire de şedinţele ordinare pentru care aleşii sunt plătiţi, dezbaterea pe viitorul municipiului a fost neremunerată

main dezbatere

Edilii Devei au prezentat prima formă a strategiei de dezvoltare pentru municipiu în perioada 2014 – 2020, o lucrare pusă, ieri, în atenţia consilierilor locali. Doar că, cei mai mulţi dintre aleşii Devei au chiulit de la dezbatere. Au acceptat să presteze „pe pupe”:  Marian Muntean şi Tiberiu Coroiu (PP-DD), Dan Crişan (PNL), Virgil Anghel (PNŢCD), Ioan Stănilă (UNPR), Ovidiu Moş (PSD) şi Ferdinand Pogocsan (UDMR).

În dezbatere publică

„Strategia Deva 2014 -2020” a fost făcută de o echipă de specialişti (cei care au realizat şi strategia de aderare la NATO a României), după o chestionare prealabilă a populaţiei printr-un sondaj de opinie ce s-a desfăşurat anul trecut pe un eşantion de 500 de persoane în perioada 20 noiembrie – 5 decembrie.

Strategia cuprinde spre finalul lucrării (679 de pagini în total) principalele proiecte ce ar urma să fie implementate pentru dezvoltarea oraşului. Consilierii locali au la dispoziţie zece zile să propună proiecte noi sau obiecţii la cele existente. La jumătatea lunii februarie, strategia va fi pusă în dezbatere publică pe site-ul oficial al primăriei. Edilii şi-au propus ca, la finalul lunii martie, „Strategia Deva 2014-2020” să fie supusă spre adoptare în şedinţa consiliului local.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/