Executaţi silit. Restanţele la plata facturilor îi aruncă în stradă pe datornici!

Sute de oameni din Valea Jiului riscă să se trezească fără acoperiş deasupra capului din cauza datoriilor acumulate la furnizorii de utilităţi

datorii

Fie că vorbim despre furnizorul de apă, fie că vorbim despre societăţile de termoficare, datoriile acumulate de locuitorii Văii Jiului sunt uriaşe.

Săraci lipţi pământului

datorii avram medalionCei mai mulţi restanţieri sunt sărmani, care abia trăiesc de pe o zi pe alta şi care nu îşi pot achita facturile. În cele din urmă ajung în instanţă, în urma proceselor intentate de furnizorii de utilităţi pentru recuperarea debitelor şi de cele mai multe ori se ajunge la executarea silită a rău – platnicilor. De exemplu, numai pe parcursul anului 2014 furnizorul de apă potabilă din Valea Jiului, ApaServ Valea Jiului SA, a formulat aproape 1.400 de acţiuni în instanţă pentru a-şi recupera banii de la datornici. De asemenea, mai există alte 445 de documentaţii întocmite, care se vor materializa în cele din urmă tot în acţiuni în instanţă. Anul trecut, au fost întocmite 1.110 cereri de executare, pentru un debit total de aproape 1,2 milioane de lei. În acelaşi timp, executorii judecătoreşti care au preluat dosarele, ca urmare a hotărârii instanţelor de judecată au virat către ApaServ peste 267.000 de lei numai în 2014. Grav este că sumele se recuperează de cele mai multe ori prin vânzarea bunurilor deţinute de datornici şi acolo unde nu există altă posibilitate este scoasă la vânzare chiar locuinţa celui care acumulat restanţe la plata facturilor. Cazuri sunt destule, însă directorul general al SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, spune că nimeni nu doreşte să-i lase fără apă, ori să-i arunce în stradă pe cei care nu-şi plătesc facturile. De cele mai multe ori se încearcă recuperarea sumelor pe cale amiabilă şi doar in extremis se ajunge la judecată.

„La ora actuală, doar aproximativ 5% dintre abonaţi sunt debranşaţi de la reţea. Am dublat numărul celor merg acasă la oameni şi încearcă s-i convingă, pe cale amiabilă, să achite datoriile. Întâi se fac grafice de reeşalonare a datoriilor şi doar dacă aceste grafice nu sunt respectate se trece la debranşarea lor. Acţiunea în instanţă şi executarea silită a datornicilor este ultima măsură pe care o luăm. Dorinţa noastră este să încasăm contravaloarea facturilor şi nicidecum să lăsăm oamenii fără apă”, a declarat Costel Avram.

Propunere legislativă pentru sprijinirea datornicilor

De asemenea, senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochiţoiu este de părere că populaţia trebuie sprijinită, pentru că în cele mai multe dintre cazuri vorbim despre o categorie de oameni aflaţi în dificultate, care nu au de unde să-şi achite facturile. Vochiţoiu a venit chiar şi cu o propunere legislativă, care să fie aplicată în întreaga ţară, nu doar în Valea Jiului sau în judeţul Hunedoara.

„Am venit cu o propunere prin care să nu poată fi nimeni evacuat din locuinţa care are statut de domiciliu, datorii vochitoiu medalionmai devreme de un an de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a titlului de executare”, a  declarat Haralambie Vochiţoiu.

De asemenea, în dezbatere se mai află un proiect de lege iniţiat de acesta, conform căruia să nu mai sufere cei care şi-au plătit facturile pe cei cu datorii, aşa cum se întâmplă, de exemplu, cu abonaţii de la apă constituiţi în asociaţii de proprietari, pentru care debranşarea se face la comun,  pe întreaga asociaţie, iar de suferit suferă toată lumea. (Carmen Cosman – Preda)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019