Drumurile spre Straja şi Pasul Vâlcan, inspectate de Tiberiu Balint

Până în luna septembrie, drumurile care duc spre staţiunile Pasul Vâlcan şi Straja vor fi modernizate.

balint.drum1Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, a inspectat cele două căi de acces reabilitate de CJH, care le administrează. “Avem asigurări că va fi gata la timp, adică în luna septembrie, însă mai avem nişte solicitari din partea primăriei Vulcan şi am venit să vedem ce e cu acestea. Într-adevăr aceste solicitari sunt justificate şi nu am vrea ca constructorii să plece de pe acest drum şi dupa aceea să vină, ei sau alţii. pentru a definitiva neajunsul din cadrul  proiectului şi anume prelungirea cu 100 de metri a drumului, iar în zona telegondolei reparaţii la carosabilul care nu face parte din acest proiect. Tocmai de aceea vrem ca la momentul în care predăm această lucrare ea să fie reabilitată integral din Vulcan până sus la cabane. Ne bazăm şi pe sprijinul autorităţilor. Cred că printr-o bună colaborare lucrarea pe care o finanţează UE şi o derulează Consiliul Judeţean Hunedoara va fi benefică pentru locuitorii şi turismul din zonă”, a declarat Tiberiu Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara. Reabilitarea drumului care face legătura cu staţiunea pasul Vâlcan a fost licitată pentru suma de 12 milioane de lei, iar reprezentanţii CJ Hunedoara spun că nu vor accepta costuri suplimentare ulterioare.

De asemenea, drumul spre Straja a fost isnpectat de vicepreşedintele CJ Hunedoara. Astfaltat în urmă cu aproape 6 ani, acesta nu a beneficiat, însă, de strat de uzură şi, în timp, s-a degradat. Anul acesta, CJ Huendoara a alocat fonduri pentru turnarea stratului de uzură, aşa încât neajunsurile să fie înlăturate. “Lucrările nu sunt finalizate. Acestea sunt într-un stadiu avansat. Mai sunt acostamentele, însă în maxim o lună vor fi gata. Lucrările vor fi la calitatea la care au fost contractate”, a declarat Tiberiu Balint.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Drumurile spre Straja şi Pasul Vâlcan, inspectate de Tiberiu Balint

  1. popicu

    “Astfaltat în urmă cu aproape 6 ani, acesta nu a beneficiat, însă, de strat de uzură şi, în timp, s-a degradat” Ce s-a intamplat cu firma care l-a asfaltat? Atentie drumari!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale