DNA a început urmărirea penală în cazul lui Dan Radu Ruşanu

Ex-deputatul hunedorean Dan Radu Ruşanu, actualmente şef al Autorităţii de Supraveghere Financiară, este urmărit penal de procurorii DNA în “Dosarul Carpatica”. Potrivit DNA, Ruşanu este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu.

dna-bucuresti-info Din ordonanța de extindere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada mai – iunie 2013, inculpaţii Carabulea Ilie, Mîrzac Marian, Mustăţea Radu, împreună cu alte persoane, au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni legate de protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica SA. “În urma cercetărilor efectuate până în prezent au rezultat date cu privire și la participarea altor persoane la activitatea infracţională care face obiectul cercetărilor prezentei cauze penale.  Astfel, din aceeaşi ordonanţă de extindere rezultă că există date şi indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Ruşanu Radu Dan a exercitat presiuni, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, asupra mai multor societăţi de asigurări, urmărind şi reuşind impunerea inculpatului Mustăţea Radu, la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), (asociaţie profesională formată din toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii şi mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde)”, au precizat procurorii anticorupţie.
De asemenea, anchetatorii susţin că, Dan Radu Ruşanu a întreprins demersuri în vederea înlăturării, din cadrul Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară a lui Tudor Daniel George, care deţinea funcţia de vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, în vederea înlocuirii acestuia cu Mîrzac Marian, asta deşi cunoştea faptul că Mîrzac proteja interesele financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A. “În felul acesta președintele ASF a acceptat implicit protejarea frauduloasă a intereselor S.C. CARPATICA ASIG S.A. În acest context, suspectul Ruşanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup. Astfel, acesta a întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013”, se mai arată în comunicatul DNA Bucureşti. Lui Ruşanu i s-au prezentat acuzaţiile şi calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod procedură Penală.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “DNA a început urmărirea penală în cazul lui Dan Radu Ruşanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis