Din sălile de judecată. Ovidiu Hada a mai pierdut o luptă cu justiţia

Judecătoria Deva a respins plângerea fostului primar al Hunedoarei, închis pentru corupţie, pe care acesta a făcut-o împotriva reprezentanţilor Penitenciarului Bârcea Mare

hada

Ovidiu Hada a ajuns din nou în faţa instanţei. De această dată, fostul primar al Hunedoarei, condamnat la cinci ani de închisoare într-un dosar de corupţie, a depus o plângere împotriva unei decizii luate de judecătorul delegat la Penitenciarul Bârcea Mare, prin care ar fi fost defavorizat.

Mai plăteşte şi cheltuieli judiciare

Dosarul a ajuns la Judecătoria Deva, dar instanţa nu i-a dat dreptate fostului primar. „Instanţa respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de petentul condamnat Hada Ovidiu Marius, în prezent deţinut în Penitenciarul Bârcea Mare, împotriva încheierii nr. 22/28.01.2015, pronunţată în dosarul nr. 15/2015 de către judecătorul delegat din cadrul Penitenciarului Bârcea Mare. Instanţa obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Soluţia este definitivă”, a informat Judecătoria Deva. Din luna septembrie a anului 2013, când a fost încarcerat, Ovidiu Hada a mai avut dispute cu reprezentanţii Penitenciarului Bârca Mare, locul său de detenţie. Pentru patru zile, el s-a aflat chiar în greva foamei, în închisoare, motivând că administraţia închisorii a refuzat solicitarea acestuia de a primi o pătură suplimentară de la familie. Cel puţin asta susţineau reprezentanţii penitenciarului,în noiembrie 2013, când condamnatul a intrat în greva foamei.

De un an şi jumătate după gratii

În septembrie 2013, Ovidiu Hada a fost condamnat, prin decizia definitivă luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, într-un dosar în care a fost acuzat că a favorizat ilegal, în vremea în care a fost primar al Hunedoarei (2008 – 2012), societăţile unor apropiaţi de-ai săi. Prejudiciul stabilit de procurorii DNA în dosarul contractelor ilegale în care Ovidiu Hada şi fostul viceprimar Robert Dan au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu a fost de circa 40.000 de euro. Într-un interviu acordat recent, din închisoare, Ovidiu Hada a declarat că a intrat în închisoare nevinovat şi că nu s-a aşteptat să fie condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu. „Am fost complet dezamăgit de justiţia din Româna”, a spus fostul primar.

„Aş vrea să ştie cei de afară că în închisoare nu sunt numai cei care au încălcat legea. Sunt mulţi care au încălcat legea şi faţă de societate trebuie să îşi facă pedeapsa, dar sunt care nu au încălcat-o”, a mai spus Hada, adăugând că se va lupta să îşi dovedească nevinovăţia.

Ovidiu Hada mai este judecat într-un dosar al DNA, pentru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi complicitate la conflict de interese. În acest dosar au fost judecaţi cinci inculpaţi. Porivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 2008 – 2009, funcţionarii fostei administraţii locale din Hunedoara, condusă la acea vreme de Ovidiu Hada, au făcut afaceri ilegale cu mai multe societăţi ale unor apropriaţi ai adeilului. Prejudiciul iniţial stabilit de procurori a fost de aproximativ 700.000 de lei. (Daniel Guţă)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu