„Deva, viitoarea capitală regională fiscală”

Dacă „Finanţele” rămân la Timişoara, politicienii din judeţul nostru nu exclud posibilitatea de a se opune regionalizării

deschidere

Liderii politici precum şi cei cinci parlamentari USL din judeţul Hunedoara sunt revoltaţi de declaraţiile şi ameninţările sindicaliştilor din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş precum şi a protestelor declanşate de funcţionari împotriva deciziei Guvernului de a stabili sediul regional al finanţelor, la Deva. „Mă voi lupta împotriva regionalizării dacă Guvernul va ceda la asemenea şantaje puerile”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.

 Nicolle EBNER

Hunedoara nu va fi copil de mingi!”

Spre deosebire de colegii lor din Timişoara, liderii şi parlamentarii USL din judeţul Hunedoara au acţionat pe calea diplomatică, declarând că regionalizarea este un subiect prea important pentru viitorul României, ori asta implică o dezvoltare armonioasă a tuturor judeţelor din regiuni, şi nicidecum o descentralizare prin comasarea întregii puteri economice într-un singur loc, în cazul Regiunii Vest, Timişoara. Declaraţiile preşedintelui C.J.Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, scurte şi la obiect, trag în acelaşi timp un semnal de alarmă: Să nu rămânem influenţaţi de grevişti fiindcă altfel, întreaga regionalizare este compromisă. O spun public! Voi fi unul care voi lupta împotriva regionalizării, asumându-mi toate riscurile politice şi administrative dacă se cedează la asemenea şantaje puerile (…) Nu sunt de acord cu acumularea întregii puteri economice numai la Timiş, şi restul: Hunedoara, Caraşul şi Aradul să fie copii de mingi”, a declarat Mircea Ioan Moloţ.

Regionalizarea nu se face prin forţă…

...este de părere şi co-preşedintele USL Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor: „Îi felicit din toată inima pe cei care au luat această decizie ca direcţia regională a finanţelor publice să fie la Deva. Vreau să le transmit colegilor de la Timişoara, foarte sincer, că s-au grăbit cu acest miting spontan, şi vreau să le mai transmit că regionalizarea, în România, nu se face prin forţă”. Cosmin Nicula,preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, declară la rândul său că protestele funcţionarilor din Timişoara nu sunt doar presiuni asupra guvernului, ci şi presiuni de ordin politic, pentru că liderii timişoreni îşi doresc să obţină şi funcţia de preşedinte al regiunii, pe lângă comasarea întregii puteri economice. „Ceea ce se întâmplă la Timişoara este un gest regretabil din partea unor funcţionari folosiţi ca suport politic de unii lideri marcanţi, sau aşa-zişi marcanţi ai USL. Consider că această mişcare a lor, şi mă refer aici în special la preşeditele C.J. Timiş şi la primarul Timişoarei, este una doar de orgoliu, în virtutea viitoarei discuţii de stabilire a viitorului candidat pentru preşedinţia regiunii”, a spus senatorul Cosmin Nicula.

Apel la solidaritate

Parlamentarii Natalia Intotero şi Carmen Hărău au făcut hunedorenilor un apel la solidaritate, ştiut fiind faptul că, din punct de vedere economic (n.r.: taxe şi impozite pe salariile funcţionarilor), este nevoie ca Direcţia Regională a Finanţelor Publice să fie la Deva. „Este vorba, dragi hunedoreni, de o provocare la solidaritate, şi am o regăminte faţă de toţi hunedorenii…solidarizarea cu administraţia din Deva este foarte serioasă şi priveşte soarta judeţului. Nu ne putem permite să mai pierdem locuri de muncă la Deva”, este de părere deputatul Carmen Hărău.Senatorul Dorin Păran critică modul în care au acţionat liderii USL Timiş care nici măcar nu au luat legătura cu omologii lor din Hunedoara, în timp ce mesajul deputatului Bogdan Ţîmpău a fost extrem de clar: „Susţinem Guvernul României pentru decizia de a aduce în municipiul Deva viitoarea capitală regională fiscală a regiunii din care judeţul nostru va face parte”.

Astăzi se dă verdictul

Şi dacă funcţionarii Direcţiei de Finanţe din Timişoara vor continua cu ameninţările şi protestele, hunedorenii răspund că, dacă şi-ar pune mintea cu bănăţenii, ar putea face la fel, ba chiar mai mult. „Voi face pe dracu-n patru, alături de colegii mei, să scoatem întreg judeţul în grevă”, a anunţat Mircea Ioan Moloţ, şeful judeţului Hunedoara. Astăzi este ziua cea mare. Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern există un proiect de hotărâre prin care se stabilesc cele opt sedii regionale ale direcţiilor de finanţe publice. Sediul pentru Regiunea Vest este propus la Deva. Rămâne de văzut dacă propunerea va fi validată.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj