Deranjaţi de lipsa de reacţie a Guvernului. Sindicaliştii din administraţia publică strâng rândurile pentru greva generală

Deoarece Guvernul nu a dat curs revendicărilor formulate de către FNSA, angajaţii din administraţia publică anunţă că în semn de protest, timp de o zi activitatea în instituţiile publice va fi întreruptă

greva

230 de sindicalişti din judeţul Hunedoara şi peste 2.500 din întreaga ţară şi-au dat până acum acordul pentru participarea la greva generală de o zi, organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), ce va avea loc la sfârşitul acestei luni. Angajaţii din administraţiile locale care doresc să se alăture acestui demers se mai pot înscrie pe tabelele nominale până în data de 20 aprilie.

Sindicaliştii solicită o întrevedere cu guvernanţii

“FNSA reprezentativă pentru sectorul de activitate ,,Administraţie publică’’ având în componenţa sa sindicate din consilii judeţene, primării şi instituţii subordonate acestora, de pe întreg teritoriul ţării, continuă demersurile în vederea declanşării grevei generale ce presupune întreruperea activităţii timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală din România, ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de către Guvernul României faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar”, se anunţă în comunicatul trimis de FNSA.

Sindicatele solicită Guvernului României, ca în cel mai scurt timp să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii FNSA, în vederea asigurării unor drepturi minimale salariaţilor din administraţia publică locală, care să fie aplicate până la intrarea în vigoare a legii de salarizare promise, despre care aceştia susţin că va asigura echitate socială şi un trai decent pentru angajaţii din administraţia publică locală din România

Ce mai cer protestatarii

Printre revendicările cerute de bugetarii din administraţiile publice se numără reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală dar şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicare, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.  “În caz contrar FNSA va organiza următoarea acţiune de protest la jumătatea lunii aprilie 2015, şi anume grevă generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în administraţia publică locală din România”, anunţă sindicaliştii. Data la care va fi declanşată greva generală va fi stabilită în sedinţa ordinară a protestatarilor ce va avea loc în perioada 22-24 aprilie 2015.

Prima formă de protest, în februarie

FNSA a declanşat în luna ianuarie 2015 conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul României despre acest lucru iar în luna februarie 2015 a organizat prima formă de protest care a presupus întreruperea programului de lucru, timp de o jumătate de oră, în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl