DAN RADU RUŞANU, MĂRTURISIRI (II) „Când domnul preşedinte este foarte furios”. Linşajul mediatic în epoca Băsescu

Dan Radu Ruşanu a scos pe piaţă o carte cu mărturii teribile din culisele vieţii politice. ZIARUL Hunedoreanului a primit acordul autorului de a publica în serial episoade din volumul „Mai sunt judecători la BERLIN”. În ediţia de marţi puteţi citi cum a scăpat Adrian Năstase de o percheziţie la casa din Zambaccian şi reacţia fostului preşedinte Traian Băsescu

„Peste câteva zile, prim-ministrul la acea dată, Călin Popescu-Tăriceanu, m-a chemat la guvern şi, de cum am intrat în cabinetul său, mi-a făcut semn să-l urmez în camera din spate: – Ai vorbit la telefon cu Adrian Năstase în dimineaţa în care s-a respins la vot solicitarea DNA de aprobare a percheziţiei locuinţei acestuia. Aprobarea a fost respinsă din cauza absenţei tale! mi-a spus nervos Călin. Rămas perplex, am încercat să spun ceva, dar prim-ministrul m-a întrerupt şi mai nervos: – Nu încerca să negi! Stenograma convorbirii tale telefonice se află pe biroul preşedintelui. Aşa că aminteşte-ţi bine ce ai vorbit cu Năstase şi ce anume i-ai promis! Preşedintele este foarte furios că, din cauza absenţei tale, solicitarea DNA a fost respinsă. (…) Într-adevăr, furia preşedintelui s-a materializat peste doar câteva zile, când, în media, a apărut următoarea ştire: „Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Radu Ruşanu este în atenţia procurorilor anticorupţie“. (Dan Radu Ruşanu, „Mai sunt judecători la BERLIN”)

Peste 22 de luni, procurorii DNA aveau să constate că fapta nu exist, dar mediatic Dan Radu Ruşanu devenise „parlamentarul penal” (Textul integral poate fi citit în ediţia tipărită de marţi 9 mai 2017 a ziarului nostru.)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 19 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara