Analiză politică „SWOT”. Cristian Resmeriță, numărul 2 în PSD Hunedoara

swot resmeritaZiarul Hunedoreanului vă prezintă o analiză de parcurs a principalilor oameni politici din judeţul Hunedoara

Este cel mai tânăr deputat hunedorean, are 33 de ani. Cristian Resmeriță se află la al doilea mandat de parlamentar. Când a câștigat prima oară, s-a spus despre el că a ajuns parlamentar pentru că era fiul tatălui său, adică al lui Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, localitate componentă a Colegiului nr. 4. A doua oară, anul trecut, era la un moment dat singurul candidat cert al PSD pentru încă un mandat. Surprinzător sau nu, anul acesta a devenit președinte executiv al Organizației Județene a PSD Hunedoara, adică numărul 2 în partid. Totul s-a pus pe seama faptului că el provine din Valea Jiului, acolo unde se poate vorbi despre un fieff al social-democraţilor. A atârnat în balanță și faptul că Laurenţiu Nistor nu a uitat faptul că familia Resmeriţă l-a susţinut în septembrie 2010 când a câştigat detaşat postul de preşedinte al PSD Hunedoara. Pe de altă parte, este foarte important cum va ști să își gestioneze cariera politică după retragerea tatălui său.

Puncte tari – Este foarte tânăr și poate rămâne pe scena politică și 30 de ani de acum încolo. Provine dintr-o zonă în care Partidul Social Democrat are deocamdată un electorat stabil și numeros. Este carismatic și are discurs pentru electoratul de stânga. A dovedit că este loial, fapt care înseamnă că nu va forța niciodată vreo revoltă în partid, mai ales împotriva lui Laurențiu Nistor.

Puncte slabe – Nu este cunoscut în restul județului și pare că este uneori prea impulsiv, deși, de cele mai multe ori este o persoană foarte civilizată. E mai mult pe la București, lucru care îl poate împiedica să ajungă să fie cunoscut la nivel județean.

Oportunități – Poate ajunge să conducă Organizația Județeană a PSD după retragerea lui Laurențiu Nistor. Poate avea o carieră parlamentară de cel puțin încă două mandate, fără să îl punem la socoteală pe primul. Depinde foarte mult de el dacă își va dori să treacă de Valea Jiului, iar acest lucru înseamnă să înceapă să se apropie de colegii săi din cealaltă parte de județ.

Amenințări – Ar putea rămâne doar un parlamentar din Valea Jiului, dacă nu va avea înțelepciunea să înceapă să muncească și să devină cunoscut și cealaltă parte a județului. Ar putea să fie „săpat” de ceilalți colegi de generație politică din partid, care și-ar putea dori să îi ia locul.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 − 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl         TEATRU. Iadul din vecini, INFERNUL         Unde se pot adresa hunedorenii pentru sesizări și informații despre coronavirus         Comunicat de presă – „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa“ Cod SMIS 124110         Achiziții importante la spitalul din Orăștie, pe fonduri UE         Lucrări de cadastrare în șase comune, din fonduri europene         Tânăr pianist devean, câştigător al concursului „Prietenii muzicii”         Prima trupă pop-opera din România, în concert la Deva         Dosarul controversatei retrocedări a Retezatului. 10 ani de proces, șir nesfârșit de amânări         Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare         Momente cumplite pentru două adolescente și pentru o femeie din Lupeni         Spitalul județean din Deva a intrat în carantină         Anchetă la o școală din Brad, după ce patru eleve s-au simțit rău, iar două au ajuns la Urgențe         Spitalul din Hunedoara intră în carantină         BANII N-AU MIROS, DAR ORĂŞTIENII AU. Situaţie explozivă la Tudraş: după duhoarea porcăriei urmează putoarea de hoit ars         Investiție în educație. Clădire nouă pentru laboratorul de robotică de la Liceul „Traian Lalescu”         Soluție agreată pentru Termocentrala Mintia: preluarea de către Primăria Deva sau CJ Hunedoara         PSD nu-i lasă pe liberali să dărâme Guvernul Orban II