Canalizare pentru zonele mărginaşe ale Vulcanului

Sistemul de canalizare din municipiul Vulcan va intra în reabilitare. În perioada imediat următoare vizat este cartierul Dallas, acolo unde nu o dată au fost probleme din cauza sistemului vechi, care a refulat.

 

PRIMARIA MUNICIPIULUI VULCANCartierul Dallas din Vulcan se schimbă la faţă. După ce arterele de circulaţie au fost reabilitate, acum se are în vedere şi reabilitarea sistemului de canalizare. Acesta era învechit şi depăşit şi nu o dată canalele au refulat, iar mirosul de nesuportat, mai ales vara. Toate acestea sunt pe cale să devină istorie, dar nu doar Dallasul este cuprins în program. „Sistemul de canalizare din Cartierul Micro 3 B va fi reabilitat.  Vom continua, însă, şi cu Dealul Dabii, Crividia sau strada Abatorului. De asemenea, se va rezolva sistemul de alimentare cu apă pe Valea Ungurului şi continuăm în Cocoşvar”, a  declarat primarul municipiului Vulcan, Gheorge Ile.

Licitaţii pentru parcele

Pe de altă parte, municipalitatea din Vulcan continuă să scoată la licitaţie parcelele din staţiunea Pasul Vâlcan şi până acum mai bine de jumătate au fost atribuite clor ce vor să investească în noua staţiuen de schi. „Continuăm cu licitaţiile, cum terminăm de înscris o parcelă o scoatem la licitaţie. Până acum avem deja 25 de parcele licitate”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Iar primarul gheorgheIle este optimist şi crede că proiectul de modernizare a staţiunii pasul Vâlcan va primit finanţare în continuare. Deja aici a fost construită telegondola ce leagă municipiul Vulcan de staţiunea montană, dar se va realiza şi un telescaun care va lega staţiunea de Straja.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie         AȚI VĂZUT-O? Tânără din Lupeni, dată dispărută         Devean lăsat fără banii de pe card         Probleme la nodul rutier Simeria Veche, de pe Autostrada Deva – Orăștie         Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi