BILANŢ – ANALIZĂ Vestul României a atras peste n miliard de euro de la UE

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest a analizat stadiul contractelor cu finanţare europeană. În Regiunea Vest au fost contractate sau se află în curs de contractare 557 de proiecte, în valoare totală de 1,06 miliarde euro, din care 807 milioane euro finanţare nerambursabilă.

 

 

Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest s-a întrunit, recent,la Deva, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, pentru a discuta despre investițiile cu finanțare europeană din Regiunea Vest, viitoarea perioadă de programare 2021-2027 și ce va aduce ea nou, precum și alte subiecte de interes.

 

Încă 90 de proiecte eligibile

 

Membrii CDR Vest au fost informaţi cu privire la aprobarea de către Guvern a supra-contractării tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul POR pe axele prioritare 3 (3.1.C) – Eficiență energetică – Iluminat public, 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reședință de județ, 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. La nivelul Regiunii Vest, acest lucru înseamnă că vor putea fi supracontractate în total 90 de proiecte care se aflau în rezervă, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 223,80 milioane euro. Ele urmează să continue procesul de evaluare și selecție în vederea contractării.

 

Despre Consiliul pentru Dezvoltare Regională

 

CDR Vest este organismul regional deliberativ care coordonează politica de dezvoltare regională la nivelul regiunii şi implicit activitatea ADR Vest. CDR Vest are 16 membri – este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale – municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Consiliul este condus în prezent de către președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, în calitate de președinte, și de către președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra – vicepreședinte.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci + opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva         Rețea importantă de traficanți de droguri, pedepsită cu închisoarea         Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara         Barajul Gura Apelor, locul de vis din inima Retezatului, invadat de turiști la sfârșit de săptămână         Criminal capturat de Poliție în Uricani. A împușcat doi marocani         Tânăr de 20 de ani, fără permis auto, a produs un accident în intersecție         Au spart geamul cu un bolovan și au jefuit un apartament         Anchetă extinsă în dosarul „revoltei de la Hunedoara”         Situația plăților la zi efectuate în județul Hunedoara pentru șomajul tehnic         AJPIS a continuat să asigure plata corespunzătoare „indemnizaţiei de sprijin COVID 19”