BANCURI DE CAMPANIE. Mircia Muntean: „Va trebui să dau un post de viceprimar domnului Mărginean”

Socialii de tip românesc (PSRO) din judeţul Hunedoara spun că vor bate palma cu liberalii până-n trei săptămâni, dar acordul va funcţiona post electoral. Mircia Muntean zice că înţelegerea cu PNL îl obligă să-i dea lui Petru Mărginean un post de viceprimar, după alegeri când el, Mircia Muntean va recâştiga Deva.

Socialii de tip românesc au ţinut o conferinţă de presă la care au participat Răzvan Mareş – preşedintele organizaţiei judeţene PSRO Hunedoara, Tiberiu Coroiu (consilier local) – preşedintele organizaţiei Deva, Alin Suciu – directorul de campanie şi Mircia Muntean, deputat PSD şi candidat PSRO la funcţia de primar al Devei.

Glume de înţărcat viezurii

Socialii lui Geoană au ţinut să precizeze relaţia lor cu PNL. „Nu este vorba de o alianţă politică. Este vorba de un acord post-electoral. Fiecare dintre cele două formaţiuni politice va participa cu liste proprii în alegerile locale, iar după aceea, unde există posibilitatea, vom încerca să facem acele majorităţi cu PNL”, a declarat Răzvan Mareş. „Sigur va trebui să dau un post de viceprimar domnului Mărginean (Petru, actualul primar al Devei, n.red.) post-alegeri”, a replicat Mircia Muntean, ca un fel de glumă politică la care n-a râs, totuşi, nimeni.

Nostalgie USL din orice poziţie

Organizaţiile judeţene au la dispoziţie 21 de zile să semneze acordul. Sociali spun că nu poate fi vorba despre un nou USL prin „înfrăţirea” foştilor pesedişti traşi de Mircea Geoană la PSRO şi PNL. De fapt, este comic de observat cum îi bântuie fantoma USL-ului pentru că şi despre alianţa dintre PSD şi ALDE (liberalii recrutaţi de Tăriceanu) se vorbeşte tot ca despre renaşterea măreţului USL.
PSRO Hunedoara pretinde că are candidaţi validaţi pentru municipii şi oraşe, dar nu îi prezintă public până pe 4 martie (ziua care aduce aminte de cutremurul din 1977), când vor fi scoşi de sub anonimat în prezenţa preşedintelui Mircea Geoană.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări