ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ FII BUGETAR ŞMECHER. De Gardă în slujba Mediului. A „mediului” politic PSD

Au trecut doi ani de când ziarul nostru semnala faptul că Garda de Mediu Hunedoara încearcă să muşamalizeze poluarea cu plumb. Mare parte din deşeurile periculoase poluează în continuare terenurile din municipiul Hunedoara, Mintia şi Şoimuş. Din înscrisuri reiese că Garda de Mediu i-a ajutat pe poluatori să valorifice partea bănoasă a deşeurilor prelucrate ilegal, dar nu a făcut nimic pentru stingerea prejudiciilor de mediu. Clica pesedistă „cu folosul”, statul român „cu ponosul”.

 

În urmă cu doi ani, comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au încercat să muşamalizeze afacerea ilegală cu pulberi toxice de plumb, poluare sesizată de HUNEDOARA TV. La vremea respectivă „gardienii” mediului pretindeau că ar fi vorba despre o banală zgură metalurgică, din aceea pe care o valorifică „magneţii” la centrele de fier vechi. După articolele publicate de Ziarul Hunedoreanului, comisarii Gărzii au fost nevoiţi să ridice batista de pe ţambal. A urmat o perioadă lungă de împins hârtii, cu comisii şi tergiversări, fără o implicare serioasă şi corectă a gardienilor pentru lichidarea poluării.

 

Doi ani de poluare cu plumb

 

Pe malul Cernei, în municipiul Hunedoara, într-o hală de pe vechea platformă a combinatului siderurgic sunt cam 2.000 – 3.000 tone de deşeuri periculoase pe bază de plumb. Alte 1.500 de tone, aparţinând Minprod, se află la Şoimuş. Minprod, proprietarul deşeurilor, a intrat în faliment. La Mintia mai sunt 500 tone de pulberi toxice cu plumb depozitate ilegal. Ele aparţin firmei Comtimar, o firmă controlată de fiul fostului prefect de Dâmboviţa, lider marcant al PSD. Firma pesediştilor a preluat în posesie şi Minprod de la Şoimuş, unde anul acesta au apărut noi cantităţi de deşeuri periculoase, pe sub nasul comisarilor Gărzii de Mediu Hunedoara. Marfa otrăvită este depozitată într-o curte în care sunt improvizate condiţiile de păstrare. Grămada de deşeu este acoperită cu o folie pe care o spulberă vântul odată cu pulberile toxice. Afacerea trebuia sistată de mult, dar Garda de Mediu Hunedoara tratează poluarea într-o suspectă complicitate cu poluatorii.

 

Gardieni pentru  mediul… Politic

 

Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a emis o decizie prin care proprietarii deşeurilor sunt obligaţi să ecologizeze zonele contaminate pe cheltuiala lor. Decizia a fost contestată, dar contestatarii au pierdut în primă instanţă. Dar altceva mult mai grav a ieşit la iveală cu acest prilej. Din înscrisuri reiese că Garda de Mediu a favorizat poluatorii. Povestea e aşa: deşeurile toxice cu plumb au fost prelucrate ilegal pe malul râului Cerna. Concentratul rezultat în urma prelucrării este un produs ce se vinde pe bani grei în China. În urmă cu doi ani, procesatorul s-a angajat să lichideze prejudiciul de mediu, dacă i se permite să valorifice produsul. Era un mod rezonabil de a stinge litigiul fiindcă profitul din comercializarea concentratului e cam cât costă ecologizarea. Oferta a fost refuzată. Concentratul de plumb trebuia să rămână în curtea ICSH până la stingerea litigiilor. Numai că, unul dintre patronii firmelor implicate spune că „ … acest concentrat de plumb, după procesare, a fost comercializat într-un final în China, nefiind considerat un material periculos, având acceptul Gărzii de Mediu”. „Băieţii deştepţi” au valorificat partea bănoasă (cam 500.000 de dolari) cu acordul comisarilor Gărzii de Mediu, iar cheltuielile de ecologizare (cam 400.000 de euro) vor rămână, foarte probabil, în cârca statului pentru că Garda de Mediu nu a luat măsuri eficiente de stingere a prejudiciului de mediu. Asta înseamnă să fii bugetar şmecher în slujba Mediului. Evident, e vorba de „mediul” politic PSD…

Comentarii FB

comentarii


TAG


2 Răspunsuri la “ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ FII BUGETAR ŞMECHER. De Gardă în slujba Mediului. A „mediului” politic PSD

  1. Zona Zoster

    Care MEDIU dle.Bot?Totul este hotie de la un cap la altul!Tara este distrusa zilnic de proiecte si proiectanti cretini,trapadusi politici.80% din raurile tarii sun distruse de balastiere si drumuri facute fara nicio logica.Microhidrocentrale pe toate paraiele disrug fauna si flora.Oamenii patrati si patati din politica,mentinuti pentru ca sunt experti in furaciuni,disrug sistematic Romania.Popor pe masura conducatorilor!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + 14 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani         Lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Strei au fost scoase la licitație publică         Accident feroviar în apropiere de Brad: un șofer a tăiat calea trenului         Zona periculoasă a DN 66, dotată cu parapeți         Vladimir Brilinsky, lăsat de șefii CJ în afara Sarmizegetusei Regia         Tânăr condamnat pentru trafic de droguri după ce a vrut să se îmbogățească prin „darknet”