Asociere. Încă un parc acvatic în Valea Jiului

În pas cu ideile cele mai proaspete din turismul hunedorean, edilii orașului Uricani nu vor să rămână mai prejos decât cei din Petroșani și au pornit un proiect de realizare a unui parc acvatic în extremitatea Văii Jiului

balaceala uricani

Un moment important în pornirea acestui proiect a fost cel de vineri, când Consiliul Judeţean Hunedoara a decis intrarea în parteneriat cu oraşul Uricani, pentru realizarea Proiectului de dezvoltare zonală: Complex de agrement – parc acvatic „Bucura” Uricani.

Conform datelor oficiale, acest proiect are ca scop crearea unei infrastructuri moderne de agrement, care să ducă la creşterea atractivității din punct de vedere turistic a zonei Uricani.

Derularea investiţiilor presupunea, în prealabil, aprobarea unui acord de asociere între CJ Hunedoara și Consiliul Local Uricani, acesta din urmă având obligaţia, pe de o parte, a finanţării documentaţiilor tehnico-economice prealabile investiţiei: studiul de fezabilitate / prefezabilitate, dar și obligaţia punerii la dispoziţie a terenului pe amplasamentul căruia se va construi obiectivul de agrement de tipul parc acvatic.

Liderul asocierii – partea asociată responsabilă de proiect -, va fi Consiliul Judeţean Hunedoara, calitate în care acesta va coordona derularea proiectului, atât în faza de realizare a construcţiilor, cât şi în faza de funcţionare a obiectivului, după punerea în funcţiune.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc