Alegeri în PNL Hunedoara

MAIN conf pnlAproape 1.200 de liberali vor participa duminică, 23 februarie, la Conferința Județeană a PNL Hunedoara. Acesta se va desfășura la Sala Sporturilor din Deva, începând cu ora 11.

Delegații vor alege Biroul Politic Teritorial și pe secretarul general. În BPT Hunedoara vor fi desemnate prin vot 29 de persoane: președintele, 9 vicepreședinți și 19 membri. Lor li se adaugă președinții organizațiilor de femei și tineret, respectiv Carmen Hărău (care este și parlamentar) și Raul Stoica, dar și parlamentarii în funcție, Bogdan Țîmpău, Dorin Păran și Mariana Câmpeanu. Aceștia din urmă pot să intre în competiție, chiar dacă sunt, datorită funcției, membri de drept ai Biroului Politic Teritorial al PNL Hunedoara. Conducerea va fi aleasă pentru un mandat de 4 ani.

Pentru funcția de președinte candidează doar actualul lider al liberalilor hunedoreni, Mircea Ioan Moloț.

În județul Hunedoara, PNL are în jur de 18.000 de membri și filiale în toate cele 69 de localități.

La alegerile de duminică este posibil să participe liderul PNL, Crin Antonescu, prim – vicepreședintele partidului, Klaus Iohannis, dar și alți lideri ai acestei formațiuni politice, printre care Norica Nicolai, Mircea Diaconu, Lucia Varga etc. Alegerile din PNL Hunedoara se desfășoară cu o zi înainte de o posibilă ieșire de la guvernare a PNL, de aceea, este posibil ca mulți dintre reprezentanții liberalilor să nu poată participa la conferința județeană.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani         LA PETROȘANI. Un șofer beat a lovit două mașini         Parcul Corvin, simbolul neglijat al Hunedoarei