ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Hunedoara rămâne judeţ “roşu”. Liberalii recâştigă electoratul urban

În judeţul Hunedoara, PSD rămâne pe primul loc, în special datorită voturilor din Valea Jiului, unde a câştigat chiar şi “acasă” la primarul liberal Tiberiu Iacob Ridzi. Liberalii au prins locul doi la nivel judeţean şi a recâştigat mare parte din electoratul din mediul urban, inclusiv la Orăştie, unde este primar pesedistul Ovidiu Laurenţiu Bălan

 

 

La nivel naţional, liberalii au câştigat alegerile. Conform Biroul Electoral Central: PNL – 26,23%; PSD – 23,68%; USR-PLSU: 20,51%; Pro România: 7,21%; UDMR: 6,27%; PMP: 5,55%, iar ALDE a căzut sub linia de “admitere” în Parlamentul European cu 4,24 la sută.

Deva liberală, cu două mii de voturi peste PSD

În municipiul Deva, rezultatele arată că Partidul Naţional Liberal a obţinut cele mai multe voturi, 7.664 (26,34 la sută, aproape dublu faţă de 2014). Pe locul al doilea s-a clasat Alianţa USR – Plus, cu 7.090 de voturi (24,36 la sută), în timp ce locul al treilea a fost ocupat de PSD cu 5.874 de voturi (20,18 la sută, mai puţin comparativ cu trecutele alegeri europene, când a înregistrat 31%). Pro România a obţinut 2.024 de voturi (6,95 la sută), UDMR 1.488 de voturi (5,11 la sută), PMP – 1.466 (5,03%), în timp ce pentru ALDE au votat 1.207 deveni –  4,15 la sută.

Valea Jiului rămâne bazin electoral PSD

Partidul Social Democrat a obţinut cele mai multe voturi (29,76 la sută), urmat de PNL (26,20 la sută) şi Alanţa USR – Plus (17 la sută). Social-democraţii au câştigat în municipiul Hunedoara, în Brad şi în Valea Jiului. Surprinzătoare este victoria pesediştilor în Petroşani, unde este un primar liberal în funcţie care a prins podiumul cu PNL de pe locul trei. Alegerile euro-parlamentare de duminică au fost câştigate în Petroşani de PSD cu un scor mult peste media judeţului – 34%.  Alianţa USR – PLUS, s-a clasat pe locul doi cu 19,39%, iar liberalii lui Tiberiu Iacob Ridzi au luat doar 15,73 la sută. Pro România a obţinut 8,77 la sută, iar referendumul la Petroşani a fost votat de doar 31,06%, cu aproape zece puncte procentuale sub euro-parlamentare. Celelalte localităţi din Vale se prezintă astfel: Petrila: PSD – 45,49 la sută; PNL -15,7 la sută; USR PLUS – 13,25 la sută; PRO România – 7,78 la sută; Aninoasa: PSD – 46,01 la sută; PNL 16,57 la sută; USR PLUS – 8,88 la sută; PRO România -13,68 la sută; Lupeni: PSD – 42 la sută, PNL 20,74 la sută, USR PLUS – 10,4 la sută, PRO România – 8,3 la sută; Uricani: PSD – 45,80 la sută, PNL 22,53 la sută; USR PLUS – 13 la sută.

În judeţul Hunedoara au votat 186.634 (48.34 la sută) dintre cei 386.057 de alegători înscrişi pe listele electorale la cele 524 de secţii pentru alegerile euro-parlamentare.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Hunedoara rămâne judeţ “roşu”. Liberalii recâştigă electoratul urban

  1. Valea Jiului

    Noi cetateni Vaii Jiului votam de 29 de ani cu PSD dar guvernul PSD nu vrea sa asfalteze drumul DN 7A (Cheile Jietului) ne rupem masinile spre Voineasa sau spre Transalpina ori sarbatoarea la Manastirea de la Groapa Seaca , drumul DN 66A spre Herculane , nu acorda bani de investitii in Domeniul Schiabil Parang , …

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie         Rareș Demian, președintele Văii Dacilor, a murit. Tânărul ar fi fost găsit spânzurat cu un tricolor         Cum a fost celebrată Ziua Națională a României în Hunedoara