ALDE ŢINTEŞTE LOCUL DOI ÎN JUDEŢ. Mircea Moloţ: „Cred în dezmembrarea vertiginoasă a PNL Hunedoara”

Preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, e convins că, la alegerile generale din toamnă, liberalii lui Tăriceanu vor fi a doua forţă politică a judeţului, după PSD. Moloţ a prezentat echipa cu care vrea să obţină un post de senator şi cel puţin doi deputaţi la viitoarele alegeri.

 

„Cred în dezmembrarea vertiginoasă a celei de-a doua forţe politice din judeţul Hunedoara, care se cheamă PNL, şi nu e nevoie să ajungem noi la 30 la sută, putem ajunge la 15-16 la sută, că ei oricum au să fie mai jos decât noi. Vă asigur că vom obţine un scor care să trimită în Parlamentul României un senator şi cel puţin doi deputaţi”, a spus Mircea Moloţ, în prima conferinţă de presă de pe poziţia de preşedinte ALDE Hunedoara. Preşedintele ALDE Hunedoara nu a dat nici un nume de viitor candidat. „Am foarte mulţi colegi care pot să devină parlamentari, dar e prematur să discutăm acum despre liste. N-aş vrea să fac nicio speculaţie în acest sens şi v-aş ruga şi pe dumneavoastră să n-o faceţi. Parlamentarii propulsaţi de ALDE vor merge cu ţintă exactă, să ajungă fiecare în comisia la care se pricepe. N-o să vedeţi, cum se întâmplă pe aici, pe la locale, să fie un doctor ori un profesor la comisia juridică”, a mai spus Moloţ.

 

Cu cine „defilează” liberalii lui Tăriceanu

 

ALDE Hunedoara a ratat pragul electoral pentru intrarea în consiliul judeţean, la câteva zeci de voturi. Fostul co-preşedinte Nelu Ardelean e de părere că ar fi avut 4-5 consilieri judeţeni, dacă Mircia Moloţ s-ar fi implicat în organizarea partidului pentru campania electorală de la locale. De ce a stat pe tuşă „consultantul”? „Am promis odată că, până după alegeri (locale), stau de-o parte de politică. Nu prea am fost atent cu ceea ce am declarat, dar dacă am spus-o, m-am ţinut de cuvânt. Şi eu sunt convins, fără să mă supraevaluez, că, printr-o mai bună organizare, ALDE putea face o figură frumoasă”, a spus Moloţ.

Vor face echipă cu Moloţ la conducerea ALDE Hunedoara Marius Sanfirişcă – preşedinte executiv, Vasile Cărăguţ (primar Geoagiu) – prim-vicepreşedinte şi şapte vicepreşedinţi: Nelu Ardelean (responsabil pe zona Simeria – Valea Mureşului), Georgeta Grecu (Haţeg – Călan), Francisc Gerschner (Valea Jiului), Adrian Clonda (Brad – Ţara Zarandului), Simion Mariş (Geoagiu – Orăştie), Florin Oancea (Deva) şi Alin Bena (comunicare). Secretar general este Marius Surgent, iar adjunctul său e Nicu Sav.

 

Pe ce se bazează Moloţ şi ALDE Hunedoara

 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara se bazează şi pe liberalii nemulţumiţi, când vorbeşte de o creştere spectaculoasă a partidului pe care îl conduce. „Am trecut prin faţa sediului PNL, un sediu pentru care eu, împreună cu Mircia Muntean şi vechea echipă, am pus bani acum vreo 15-16 ani şi l-am cumpărat. Astăzi, îl păstoreşte ca  preşedinte… Dorin Gligor”, a spus fostul lider al PNL Hunedoara, lăsând să se înţeleagă că PNL-ul lui Dorin Gligor şi Petru Mărginean s-a îndepărtat de liberalism. Deşi nu mai este „la butoanele” puterii locale, Mircea Ioan Moloţ e convins că mulţi dintre primari îl vor susţine, pentru că este un politician care şi-a respectat promisiunile şi cuvântul dat. „Am preluat preşedinţia Consiliului Judeţean în iunie 2004 şi m-am trezit cu toţi primarii care n-aveau drumuri, n-aveau apă, n-aveau şcoli, n-aveau cămine culturale, n-aveau biserici şi n-aveau buget, nici cât să întreţină o primărie. Astăzi, primarii – toţi, nu doar liberalii – au cele pe care le-am amintit, ba mai mult, unii au chiar şi stadioane cu nocturnă, inimaginabil pentru anul 2004. Toate acestea le-am făcut printr-o muncă în echipă şi mă doare când aud că în „Republica lui Moloţ” nu s-a făcut nimic, dar mă bazez pe recunoştinţa acelor primari”, a declarat preşedintele ALDE Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD         CU NATURA NU TE POŢI PUNE! Dar de prostia vasileştilor din PSD ne putem lua?         Prima ediție a Festivalului medieval „Ioan de Hunedoara” a strâns peste 10.000 de participanți         Peste 20 de milioane de euro vor fi investiţi în lina verde de autobuze electrice din Valea Jiului         Accident mortal pe Dealul Hațegului