Petru Androne Eli a câștigat procesul cu primăria

Profesorul Eli Androne Petru a câştigat procesul cu Primăria Orăştie după ce, deşi a fost numit cetăţean de onoare al municipiului şi prin aceasta era scutit de plata impozitelor, a primit o înştiinţate că este dator aproape 3.000 de lei administraţiei locale, prin taxele neachitate în anii trecuţi, la care s-au adăugat penalităţi.

Tribunalul Hunedoara a respins, vineri, apelul declarat de primărie, față de decizia dată de Judecătoria Orăștie în octombrie 2017, prin care instituția a fost obligată să îi restituie dirijorului 2.886 lei, reprezentând plata nedatorată, și 657 lei, chetuieli de judecată.

În 2007, Eli Androne Petru a devenit cetăţean de onoare al municipiului Orăştie, un titlu care i-a fost acordat de Consiliului Local ca urmare a performanţelor pe care le-a obţinut ca dirijor al corului de copii Vlăstarele Orăştiei. Ca urmare a deciziei autorităţilor, profesorul de muzică a fost scutit de la plata taxelor şi impozitelor locale. În 2017, Eli Androne a fost somat să achite aproape 3.000 de lei la bugetul local, reprezentând taxe şi restanţe, unele din 2013, chiar dacă până la intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal nu figura cu obligaţii fiscale. Profesorul a achitat impozitele și penalitățile, dar a dat primăria în judecată. A câștigat procesul, atât la Judecătoria Orăștie, cât și, în apel, la Tribunalul Hunedoara, însă primăria poate declara recurs.

Anul trecut, Eli Androne Petru a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, „în semn de apreciere deosebită pentru meritele remarcabile avute în calitate de dirijor al Corului de copii Vlăstarele Orăştiei, contribuind astfel la afirmarea internaţională a muzicii sacre şi laice, româneşti şi universale”, se arată în comunicatul Preşedinţiei României.

Petru Androne Eli conduce din 1996 „Vlăstarele Orăştiei”, un cor de copii care a ajuns în topul celor mai valoroase coruri de amatori din lume. Împreună cu micii solişti a participat la zeci de festivaluri internaţionale şi aproape de fiecare dată a obţinut cele mai importante distincţii. Ca dirijor al Corului de copii „Vlăstarele Orăştiei”, profesorul Eli Androne a participat la peste 200 de concerte şi liturghii, în ţară şi peste hotare. A parcurs un repertoriu de peste 200 de piese, sacre şi laice, româneşti şi universale, în 21 de limbi ( de la greacă, latină, ebraică, la scoţiană, japoneză etc.) şi a străbătut peste 80.000 kilometri de drum.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani