Sâmbătă seara, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un restaurant din Sântuhalm avea loc o petrecere privată.
„La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției Municipiului Deva și a Politiei Orașului Simeria, însoțite de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au identificat toate cele 65 de persoane participante la acest eveniment privat. Atât participanții, cât și administratorul localului, urmează a fi sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor legale privind prevenirea răspândirii Covid 19. În urma descinderii polițiștilor, evenimentul privat a luat sfârșit”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Polițiștii reamintesc că este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise cât și închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente).