Peste 300 de polițiști mobilizați de sărbători

În perioada 30.04-03.05.2021, peste 300 de polițiști hunedoreni vor fi la datorie, pentru ca sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti) să fie sărbătorită în condiții de siguranță și pentru a se asigura că prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 sunt respectate.

În acest sens, cei peste 300 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții IJJ Hunedoara și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică. Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare, cu referire la activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități preventive în zona adiacentă lăcaşelor de cult, dar şi în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun, terase ori zone de agrement, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități. Protejarea sănătății cetățenilor este prioritară, iar identificarea și aplicarea măsurilor legale în cazul unor activități care ar putea duce la creșterea numărului de infectări este de importanță crucială în această perioadă. Dintre cei peste 300 de polițiștii care se vor afla la datorie în această perioadă (aproximativ 160) sunt din structurile de ordine publică şi (aproximativ 50) poliţie rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegi și de la alte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră. Reamintim că, în interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00 (cu excepţia nopţii de 01/02.05.2021, când circulaţia pe timp de noapte va fi permisă, în scopul participării credincioşilor la slujba Învierii), iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-05.00. Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.

 

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

 

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului