Peste 2.200 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Hunedoara vor susține Evaluarea Națională

La Evaluarea Națională din sesiunea 22-25 iunie 2021 s-au înscris 2.269 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Hunedoara. 83,5 la sută provin din mediul urban, iar 16,5 la sută din mediul rural, conform situației centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se desfășoară proba scrisă la Matematică. 53 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține vineri, 25 iunie, proba la Limba și literatura maternă, a informat Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
Accesul candidaților în sălile de examen se realizează pe baza actului de identitate în intervalul orar 8.00 -8.30. Probele scrise încep la ora 9:00 în 54 de centre de examen din județ și vor fi monitorizate audio-video.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat completarea datelor personale ale elevilor.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:
• se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
• intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
• se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini;
• în sălile de clasă, locurile vor fi stabilite astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 1 m unul față de celălalt;
• centrele de examen vor beneficia de asistență medicală.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului