PERFORMANŢĂ. Hunedoara are un nou dublu campion național la atletism, Mihai Patrick Popa

Mihai Patrick Popa tocmai a câştigat două medalii de aur la Campionatele Naţionale de Juniori 3 de la Cluj-Napoca (12-13 iulie). Antrenorul Florin Bucur a mers la competiţie cu 11 copii hunedoreni, care au participat la probele de 3 kilometri marş, 100 de metri – fete, ştafeta de 4 x 100 (unde echipa de fete din Hunedoara a obţinut medalie de bronz),100, dar şi 200 de metri – băieţi.

 

„O medalie îţi readuce cheful de muncă”

 

„Patrick era, deja, campion naţional la copii, dar de data aceasta a obţinut nişte timpi foarte buni: 11.32 secunde, la proba de 100 de metri şi 22.95 la proba de 200 de metri”, spune profesorul său. „E nevoie de foarte multă muncă, de multe ori – trebuie să recunosc – mi-a trecut şi mie prin cap să renunţ, însă mereu intervine câte ceva ce te motivează. Este necesară voinţa: o zi la mine începe la 7 dimineaţa: merg la şcoal, după-amiază vin, mai întâi, temele, iar apoi, de la 6 până pe la 7-8, sunt la antrenamente. Fac antrenament în fiecare zi, mai puţin duminica şi e bine că, atunci când eşti cu moralul mai sczăut, apare ceva (n.r. o medalie sau un succes) care te face să îţi revină cheful de muncă”, povesteşte Patrick. Cum a început povestea lui ca sportiv? „Doamna profesoară de sport m-a selectat pentru o competiţie, m-a văzut domnul antrenor Bucur şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac atletism. Eu, pentru că nu prea aveam ce face pe acasă, am zis: „De ce nu?”, adaugă Patrick. Până acum a participat la o mulţime de concursuri pentru copii şi a adus acasă, la Hunedoara, tot atâtea medalii. În total palmaresul lui numără 24 de trofee, dintre care 17 sunt de aur. Spune că acum, după ce sa îndrăgostit iremediabil de atletism, nu se mai vede făcând altceva. Deocamdată, însă, hunedoreanul, care este antenat de tandemul Florin Bucur – Marieta Ilcu Răileanu, va lua o pauză, urmând să reînceapă antrenamentele în septembrie.

 fc hunedoara (2)

Sportivi, pe o pistă veche de aproape 50 de ani

 

Antrenorul dublului campion naţional, Florin Bucur, spune că tinerii sunt interesaţi de sport şi sunt pregătiţi să facă efort cu dăruire, dar infrastructura de la Hunedoara lasă foarte mult de dorit! „Spre exemplu, noi, acum am fost plecaţi în cantonament la Constanţa. Din păcate pista de la Hunedoara nu a mai fost modernizată din momentul construirii stadionului, adică anii ’70, aşa că nici măcar zgură nu mai e pe pistă. Am ajuns, deja, la praf şi acolo se antrenează copiii, pentru că nu avem de ales, deşi chiar zgură să fie, nimeni nu se mai antrenează pe zgură demult. Nu poţi să fugi repede pe pământul de la Hunedoara, pe pista de biciclete. Sigur, Patrick este un copil de execepţie şi sper să ne calificăm la anul la Festivalul Olimpic de Tineret European, să prindem Europene de Juniori 2, dar talentul copiilor nu este suficient. El trebuie susţinut cu investiţii”. Florin Bucur spune că o pistă  modernă ar costa în jur de 100.000 de lei, dar ea ar aduce beneficii nu numai pentru atletismul hunedorean, ci şi pentru echipele de fotbal şi pentru simpli hunedoreni dornici de mişcare.

 

Hunedoara are nevoie urgent de o pistă de coritan

 

„Pista poate fi modernizată şi făcută de nivel mondial sau naţional. O valoare exactă este greu de estimat: se toarnă ciment, bitum, iar apoi stratul de coritan. Noua administraţie a municipiului ne-a promis că va încerca să facă ceva. Astfel am putea organiza la Hunedoara competiţii naţionale şi internaţionale, dar şi competiţii frecvente între şcoli. Copiii ar fi primii care ar beneficia de mişcare şi de sănătate. Numai ca să vă dau un exemplu, noi am fost invitaţi la Szombathely, în Ungaria, la un concurs de maraton. Noi am fost de cinci ori, dar nu am putut să întoarcem invitaţia, pentru că nu avem o pistă cum ar trebui! La ce concurs să-i invităm?! Nici măcar zgură nu mai e, ci piatră, praf! Ca să nu mai spun că pistă de zgură nu mai foloseşte nimeni!”. Antrenorii hunedoreni mai spun că ar vrea să organizeze Cupa „Iancu de Hunedoara”, unde ar urma să fie invitaţi atleţi din ţară, dar şi din străinătate. Ei adaugă că zeci de hunedoreni vin zilnic să alerge, seara, pentru sănătate, pe stadion, aşa că o pistă de coritan ar oferi condiţii normale pentru iubitorii de mişcare din întregul oraş.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cum s-a lucrat la noua șosea din munții Parâng         Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident