UPDATE. Percheziţii DNA la preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara

89

Birourile Consiliului Judeţean Hunedoara au fost percheziţionate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba, care efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de comitere a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

cjhunedoaraPotrivit DNA, faptele ar fi fost săvârșite în perioada 2011-2014, iar astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale, au fost efectuate 18 percheziții domiciliare în locații situate în județul Hunedoara. Una dintre aceste locaţii este sediul CJ Hunedoara, iar restul – spun reprezentanţii DNA sunt sedii ale unor societăți comerciale și domicilii ale unor persoane fizice. Vizat ar fi chiar preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ, birourile acestuia fiind deja sigilate. “În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei”, au mai precizat oficialii DNA, care spun că mai multe relaţii nu pot fi oferite în acest moment.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.