PE SURSE. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se îndreaptă spre o conducere militarizată

Scandalul a izbucnit duminică seara. Potrivit informaţiilor noastre, medicii SJU Deva ar fi vrut să-şi reia viaţa normală şi să iasă din carantină, dar epidemiologii detaşaţi la Deva să stingă focarul nu au fost de acord. Autorităţile consideră că ar fi o bombă biologică pentru oraş să ridice restricţiile de la spital şi peste o mie de persoane cu “cazier” epidemiologic incert să se răspândească prin toată Deva.

Conflictul s-a mutat în spaţiul public cu reclamaţii, plângeri penale, proteste sindicale şi acuzaţii. Fără susţinerea colectivului medical, noua conducere a SJU Deva a decis să demisioneze, cel mai probabil, pentru a face loc unei echipe manageriale militarizate care să poată impune planul de măsuri epidemiologice stabilit de comisa care a venit să stingă focarul de la Deva

Reamintim că, marţi dimineaţa, Silviu Didilescu, numit manager al Spitalului Județean de Urgență Deva în urmă cu o săptămână, și dr. Claudiu Antal, directorul medical şi coordonatorul unităţilor medicale din judeţul Hunedoara, şi-au depus demisiile.Deciziile celor doi vin în contextul în care reprezentanții sindicatului medicilor din SJU Deva au trimis o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, şi ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în care au acuzat conducerea unităţii medicale de abuzuri şi au avertizat că dacă situaţia prezentată persistă medicii vor refuza categoric prezentarea la muncă. Angajaţii au susținut că au fost înştiinţaţi de conducere că sunt obligaţi să muncească timp de 14 zile, fără organizarea legală a timpului de muncă şi a celui de odihnă. Într-o intervenție telefonică la Antena 3, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că decizia conducerii de a demisiona a venit din cauză că nu a putut gestiona această situație. „Managerul care era la spitalul din Deva nu a putut gestiona. Și-a dat demisia. Urmează să punem o altă conducere, iar în zilele următoare să ajung și eu la Deva, să evaluez situația”, a declarat, aseară, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Prins la furat, deși trebuia să rămână în izolare         Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere