Părți din mumii adevărate și o cameră mortuară din Egiptul Antic, prezentate la Deva

O expoziție inedită a fost inaugurată, joi, la Deva.Cei care trec pragul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva sunt invitați la o incursiune în lumea Egiptului Antic. Pot vedea replici ale mumiilor egiptene și chiar părți ale unor mumii reale. ”Expoziția încearcă să prezinte o mică fărâmă din istoria Egiptului Antic, din perioada de glorie a faraonilor. În vitrinele expoziției sunt fragmente de scriere hierolglifică, avem reprezentate principalele zeități ale egiptenilor din Antichitate, o mulțime de amulete, o cameră mortuară care conține o mumie și două fragmente de mumie adevărată, statuete din perioada elenistică”, a declarat Adrian Stroia, conservator în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva

”Expoziția este dedicată Egiptului Antic, o perioadă a istoriei extrem de interesantă, o lume extrem de interesantă. Urmează “Săptămâna altfel”, iar cei peste 1.500 de elevi care vor ajunge la muzeu pot afla aici informații valoroase despre acestă lume a Egiptului. Pot găsi aici circa 100 de obiecte originale și o serie de replici, toate aceste obiecte făcând parte din expoziția itinerantă, care prezintă obiecte de la șapte muzee din România”, a declarat Liliana Țolaș, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Expoziția este realizată în colaborare cu mai multe muzee din țară care dețin în patrimoniul lor obiecte din perioada amintită, printre aceste instituții numărându-se Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Județean Satu Mare și Muzeul Județean Mureș. Expoziția va putea fi vizitată la sediul instituției situat în Palatul Magna Curia în perioada 17 martie – 30 mai 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?