Paroșeni, prima centrală din CEH conformă legislației europene de mediu

După 4 ani de la demararea lucrărilor, proiectul care vizează alinierea Termocentralei Paroşeni la legislaţia europeană de mediu a fost finalizat.

Ministerul Energiei a anunţat că, începând de luni, 27 august 2018, Termocentrala Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara funcționează respectând valorile de mediu impuse de legislația europeană, după o investiție de 65,3 milioane de euro.Conform datelor tehnice, prin implementarea acestui proiect, Termocentrala Paroșeni a fost dotată cu o instalație de desulfurare care elimină 94% dintre emisiile de SO2.

“Ne bucurăm că avem în cadrul CE Hunedoara prima instalație de producere a energiei conformă cu legislația europeană de mediu. Acest lucru are dublă importanță. Pe de o parte, termocentrala Paroșeni va fi aprovizionată cu cărbune din Valea Jiului, iar pe de altă parte, orice pas făcut în direcția respectării cerințelor de mediu de către termocentralele pe cărbune din România ne asigură în viitor un mix energetic la fel de diversificat”, declară ministrul Energiei, Anton Anton. – Amanunte in Informatia Vaii Jiului

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Patru mașini distruse pe un bulevard din Deva, de șoferul unui bolid. Tânărul de 19 ani s-a făcut apoi nevăzut         Prins la furat, deși trebuia să rămână în izolare         Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție