Pădurar bătut crunt de cinci hoți de lemne

4016

Un pădurar a trecut prin momente cumplite în timp ce patrula într-o pădure de pe raza localității Bulzeștii de Jos. Bărbatul a surprins, miercuri seara, cinci persoane care transportau cu o căruță lemne despre care presupunea că au fost tăiate și strânse ilegal din pădure.

„Întrebaţi despre provenienţa materialului lemnos, cei cinci au devenit recalcitranţi şi l-au agresat fizic pe pădurar. După agresiune, văzând că pădurarul apelează numărul de urgenţă 112, cei în cauză au descărcat și au abandonat materialul lemnos şi au fugit de la fața locului. În urma cercetărilor, cei cinci (trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 53 de ani şi două femei, în vârstă de 43 şi 45 de ani, din municipiul Brad şi comuna Bulzeștii de Sus au fost identificați de poliţişti şi ridicaţi de la domiciliile lor, fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Brad, în vederea continuării cercetărilor”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și ultraj, iar în urma administrării materialului probator, a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, faţă de toţi deci cinci suspecți.

„Cei în cauză au fost depuși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *