Oase umane scoase la iveală de la poalele bisericii din Turdaș

Biserica reformată din satul Turdaș a fost ridicată în secolul al XV-lea, pe ruinele unei așezări mai vechi. Se află în prezent pe lista monumentelor istorice, alături de zidul de incintă și ansamblul din jurul ei. Localnicii nu au ținut însă cont de acest lucru.

Au săpat la poalele zidurilor ei, pentru a scoate lut, lăsând însă în pământul răvășit mai multe rămășițe umane. Groapa săpată de localnici a fost observată zilele trecute, din întâmplare, de arheologul Mihai Căstăian.

„Am constatat în localitatea Turdaș, județul Hunedoara, punctul Biserica Reformată, prezența unor resturi funerare medievale în peretele gropii de împrumut de la baza zidului incintei monumentului clasat. Săpătura recentă a distrus parțial un mormânt medieval. La data prezentă există la suprafața solului răvășite urme osteologice omenești. Vă rog să dispuneți măsurile cuvenite fiind vorba de o intervenție neautorizată, distrugere și eventual profanare de morminte într-o locație protejată de legislația statului român”, arată acesta într-o adresă transmisă reprezentanților Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu a Județului Hunedoara, precum și compartimentului de patrimoniu, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara. Biserica din Turdaș nu a mai fost cercetată arheologic în ultimii ani.

Foto: Mihai Căstăian.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Transport ilegal de lemne         322 de metri cubi de lemne expediate ilegal         Încă două cazuri de coronavirus în România         Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie         PLAN PENTRU O SITUAŢIE DE URGENŢĂ. Autoritățile au luat măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus în județ         TIMP LIBER. Recomandările ZIARUL HUNEDOREANULUI pentru acest week-end         La OpticLine. Cataracta, cea mai frecventă afecțiune a ochilor, are rezolvare         Ce s-a ales de planurile de modernizare a celor 10 șosele turistice din Hunedoara         S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile