O tânără din Deva se numără printre victimele incendiului din Bucureşti

O tânără din municipiul Deva se află printre victimele tragediei din Clubul Colectiv. Maria Vulcu, în vârstă de 24 de ani, se numără printre cei 27 de oameni care au murit în incendiul izbucnit în clubul bucureştean, scrie gazetadedimineata.ro. Numele ei a fost trecut pe lista publicată de autorităţi, a celor care şi-au pierdut viaţa în catastrofa din seara de vineri. Potrivit apropiaţilor ei, tânăra este sora unui medic stomatolog din Deva.

293439_2341314728119_401169885_nUn alt hunedorean, Radu Sienerth, fiul fostului şef de la Mina Livezeni Ioan Sienerth, a ajuns în stare critică la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce fost victimă a incendiului din Clubul Colectiv. Tânărul de 21 de ani, student la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, se afla în club împreună cu alţi doi prieteni, de asemenea studenţi la Bucureşti, când a izbucnit incendiul. Cei doi aflaţi chiar lângă uşa de acces, au reuşit să iasă de urgenţă din încăperea cuprinsă de fum şi flăcări, însă al Radu a fost trântit la pământ şi suprins de flăcări. Tânărul a fost transportat la Spitalul Floreasca, în stare gravă, iar medicii au precizat apropiaţilor lui că are inclusiv arsuri ale căilor respiratorii.

27 de oameni au murit şi aproape 200 de persoane au fost rănite în urma incendiului petrecut vineri seara, în Clubul Colectiv, din Bucureşti.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte + 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl